?

Citeste cineva articole de pe acest blog?





.

Ganditi-va ca ati fost alesi...
Ganditi-va ca aveti parte de ceva ales...
Ganditi-va ca aveti parte de har...
Ganditi-va ca ochii v-au fost deschisi, inima eliberata si mintea luminata....
Ganditi-va ca nu mai sunteti robi, ci sunteti printi si printese...
Ganditi-va ca sunteti mai de pret decat ingerii, decat stelele, decat pasarile cerului...
Ganditi-va ca totul a-nceput la iesle
... si se va termina cand El va reveni!

Iubiti, zambiti, plangeti de bucurie, daruiti.

Aveti o viata. Traiti-o cu si pentru Prunc. 

Va doresc zile spre folosul vostru si spre folosul altora!
Fiti fericiti in El!
:)

Amandoi

Când am creat cerurile şi pământul, le-am rostit şi ele au luat fiinţă. Când am creat bărbatul, l-am modelat cu mâna Mea şi i-am suflat în nări suflare de viaţă. Dar pe tine, femeie, te-am alcătuit după ce am suflat suflare de viaţă în nările bărbatului, pentru că nările tale sunt prea delicate. Am lăsat ca peste bărbat să vină un somn adânc, astfel încât să te pot modela cu răbdare, în chip desăvârşit. L-am adormit, ca să nu intervină în creativitatea MEA. Te-am modelat dintr-un os. Am ales osul care ocroteşte viaţa bărbatului. Am ales una dintre coastele lui, care îi ocrotesc inima şi plămânii şi îi susţin toracele, aşa cum te vreau şi pe tine, femeie. Din acest singur os te-am modelat pe tine. Te-am creat frumoasă şi perfectă. Caracteristicile tale sunt ca ale coastei, care este puternică, deşi delicată şi fragilă. Coastele asigură protecţia pentru partea cea mai sensibilă din trupul bărbatului, pentru inima lui. Inima este centrul fiinţei lui, plămânii sunt cei care asigură suflarea de viaţă. Pentru a se ajunge la inimă, trebuie să se treacă de bariera coastelor. Cu riscul de a se frânge, coastele se vor împotrivi oricărui atac asupra inimii. Sprijină-ţi bărbatul, femeie, la fel cum cutia toracică ocroteşte viaţa trupului. Nu ai fost luată din talpa bărbatului, ca să fii sub el; nu ai fost luată nici din capul lui, ca să fii deasupra lui. Ai fost luată din coasta lui, ca să-i fii alături şi să fii ţinută lângă el. Tu eşti îngerul Meu perfect! Tu eşti fetiţa Mea frumoasă! Ai crescut să devii o femeie desăvârşită şi ochii Mei se bucură la vederea virtuţilor din inima ta. Ochii tăi—nu-i schimba! Buzele tale—cât de plăcute, când freamătă în rugăciune. Nasul tău—de o formă perfectă. Mâinile tale—poartă în ele atingerea blândeţii. Ţi-am mângâiat faţa pe când dormeai somnul profound al creaţiei, inima ta am ţinut-o aproape de a mea. Adam a umblat cu Mine în răcoarea zilei şi totuşi el era singur. El nu Mă putea vedea, el nu mă putea atinge. Astfel că tot ce am vrut ca Adam să împărtăşească şi să cunoască din Mine şi cu Mine, am pus în tine: sinţenia Mea, tăria Mea, puritatea Mea, dragostea Mea, ocrotirea şi sprijinul Meu. Eşti cu totul aparte! Trăieşte-ţi unicitatea şi gingăşia în uimirea menirii hărăzite ţie încă dintru început.
Aşadar, bărbate, vreau să te porţi frumos cu cea pe care am creat-o din tine! Iubeşte-o, respect-o pentru că este fragilă şi delicată!

Când o răneşti, Mă răneşti pe Mine.

Dacă o zdrobeşti, îţi zdrobeşti propria inimă, inima Tatălui tău şi inima Tatălui ei. Femeie, sprijină-l pe cel din care ai fost creată! În umilinţă, arată-i puterea emoţiei pe care ţi-am dăruit-o într-un mod cu totul aparte! În blândeţea unui duh liniştit, arată-ţi tăria! În dragoste, arată-i că tu eşti coasta ce-i ocroteşte fiinţa lăuntrică! Iar Faţa MEA va străluci pururea peste voi. Am pregătit pentru voi bucurii mari şi mici. Vă voi fi mereu aproape- nu mai departe de o rugăciune. Îndrăzniţi, nu vă temeţi!!! Vom păşi împreună pe cărarea vieţii.

Semnat:
Tatăl vostru ceresc, care vă iubeste mult.

...despre inima

Tainic ceas, tainica cale
Calatoare, calatoare...
Pasi tacuti, straini, spinosi,
de la neted la stancosi.

Calatoare, calatoare.
Mi-esti taram necunoascut
Strigatul-
e-atat de tare!
Drumu-ti e nestrabatut.

Tropait de vis si jale
Ganduri pline de culoare...
Firmituri de lacrimi clare
Bucatele de cristale.

Mi-esti mister, mi-esti deznadejde
Mistuirile-ti purcede
Felinar al rugii mele-
Izbucniri in cer de stele.

Calatoare, calatoare
Inima-
Mi-esti calatoare!
Perl-ascunsa in adanc
Vise doar in tine strang...
Perla slefuita-n El
Totul este efemer!

Umbre reci, tacute-n zare
Cand lumina
cand splendoare
Bat strainii tai la poarta
Te gandesti la a lor soarta...
Te gandesti ca timpul zboara
Teama-n tine se strecoara.

Ce-ai lasat sa locuiasca
Construind cu-a ta durere
trec barbari sa jefuiasca
Lasandu-te fara putere.

Calatoare, calatoare
Tot mereu in cautare...
De ce nu te-opresti putin?
Nu vezi?
...totul ti-e strain!
E totul trecator si grabnic
Din tot ce-a fost odata trainic.
Ramane singura-n picioare
Dragostea- sublima incantare.
Calatoare, calatoare...

                                          D.L.R. decembrie 2012

Ferice de cei ce:

Cred, desi n-au vazut!

Fericirea nu depinde de context... ci de caracter.

Ea nu e a celor ce au, ci a celor ce i-au ce e mai bun din viata,
            a celor ce dau ce e mai bun in ei,
            a celor ce refuza sa vada ca paharul e pe jumatate gol sau ca poate trei sferturi din el s-a scurs, sau in cazuri cu adevarat nefericite mai are doi stropi amarati, de bine, in el.

Ferice de cei ce privesc paharul din perspectiva Cerului, adica de Sus, de unde pare vesnic plin si nu din lateral, de unde orice picatura lipsa e observata cu usurinta.

Ferice de cei ce canta, chiar daca canta fals,
           de cei ce danseaza, chiar daca nu stiu pasii,
           de cei care cad, dar nu raman cazuti, ci apoi se ridica.

Ferice:
        de cei ce nu invata pentru note,
        de cei ce sufera zambind,
        de cei ce observa florile prafuite  ce cresc la coltul trotuarului,
        de cei ce plang gratie dragostei si nu singuratatii,
        de cei ce descopera Cartea Vietii, Calea Vietii si pe Domnul Vietii,
        de cei ce fac cadouri,
        de cei carora le place compania propriei lor persoane,
        de cei ce mananca fara sa numere caloriile sau sa priveasca la ceas.

Ferice de cei ce nu uita
        ca viata aici jos e una singura,
        ca modul in care traiesti are consecinte,
        ca paharul trebuie privit de sus si ca acesta il umple Dumnezeu!
Istet e cel ce isi asigura temporaritatea, da FERICIT cu adevarat este cel ce isi asigura si Eternitatea.

Tu?

Daniel Cocar "Fabrica de fericire"

Lastar timpuriu

  " Asa vorbeste Domnul: dupa cum, cand se gaseste zeama intr-un strugure, se zice: 'nu-l nimici, caci este o binecuvantare in el', tot asa si Eu voi face la fel, din dragoste pentru robii Mei, ca sa nu nimicesc totul." 
                                                                                                                               Isaia 65: 8


O, fa-ma Doamne-n vita Ta
O sfanta ramasita.
Si nu ma lepada din ea... Ci tine-ma in vita.

Asa cum boaba de ciorchine
Se tine strans legata,
O, tine-ma la Pieptul Tau... Pe veci sa fiu salvata.

Caci Tu esti Viata si-Adevar
Nimic rau nu-i in Tine!
Doresc credinta-n veci sa apar... Si Tu sa fii in mine!

Fa-ma roaba Ta in veac
Fii Stanca mea in viata,
In veci de veci n-am sa mai tac... Cu Tin' e siguranta!

                                                                                                                    D.L.R.- septembrie 2010

Erai tacut, frumos, cuminte

Si ingerii-ti zambeau duios

Tot ceru-era fara cuvinte

Cum Te priveam ca un Parinte

Ca pe-un safir prea pretios.

...cu nepatrunsul gandurilor Mele

In tainic ceas, etern, divin

Trasam cu argintiu de stele

Pe-a cerului scumpe zabrele

destinul tau, curat, sublim.

Stiam ce clipe te asteapta:

unde-ai sa calci, ce ai sa faci...

Vedeam a vietii tale treapta

Cum urci cu fiecare fapta... 

sau cazi.

Si ai sa taci!

Vedeam un zambet si-o culoare

Apoi, o groapa pe-a ta cale.

Vedeam lumina si splendoare

Apoi o rana-adanca, 

mare

Ce creste repede 

si doare...

Vedeam o-ntunecata vale...

Apoi din nou: lumini, splendoare.

Far' sa fii fost deja traite

Stiam ce zile ai la numar:

de cele ce-s de cant lipsite

sau cele cu lacrimi zdrobite...

Dar Te purtam duios pe umar!

Am pus in tine daruri sfinte

Si de Mine-un dor fierbinte...

Printre-acorduri si-armonii

Te-am ales din mii si mii

Doar al Meu pe veci sa fii!

Copilul Meu, ce Te-am nascut

Si din tarana te-am facut

Tesut adanc,

 in chip ciudat-

Cu Mana Mea te-am modelat...

Ti-am dat o inima de carne,

Duh 

si suflet nestemat

Ca din plin din el sa torni

Cantec parfumat...

Pe drumul ce-l strabati prin lume

Tanjesc ca sa ma chemi pe Nume

Sa-Mi povestesti din toate cele

Sa-Mi spui 

de luna si de stele

Sa Ma numesti "Prieten", 

"Tata",

Sa-Mi dai sa-ti car povara toata

Iar inima s-o ai salvata!

Amalgam de flori curate

Chip de lut si suflet viu

Vis si ganduri adunate

Joc de zambete zglobiu,

Maiestrie-n toate cele

Puse-n tine, 

dar divin,

Sa te folosesti de ele

Transformandu-le sublim!

Ti-am pregatit un loc cu Mine

Unde nu-s lacrimi, nici suspine

Unde e pace si splendoare

De orice boala vindecare...

Te iubesc si Te-am iubit!

In palma Mea,

 din veacuri te-am zidit

...pazeste-ti inima mai mult ca tot ce ai...

...si o sa ai cel mai frumos trai!

                                              D.L.R. 2011

Firmituri de inima in vis

"Nu sunt decat un abur ce se-nalta,
Un fir de praf, indragostit de-o stea"

Nu pot sa ma-nteleg pe mine insumi,
caci propriul univers mi-e un mister,
Iar sufletul adanc si plin de vise
E-o taina mare si e efemer...

Nimic din ce era odinioara,
nu a ramas... ci a trecut usor.
Iar gandul ce-l aveam aseara,
Si-a luat cu siguranta astazi zbor.

Nu stiu nimic din ce veni-va maine
Nici azi cum ziua va sfarsi,
dar stiu ca Cel ce mi-e Comoara
Cu siguranta, de viitor se va-ngriji!

Nu e nimic de care sa ma tem in lume,
caci lumea nu-i mai tare decat El!
Iar Dragostea ma poarta sus pe culme
si nu ma lasa, aici, prizonier.

Stiu, viata-i trecatoare,
dar am un suflet vesnic viu,
iar aburul ce azi apare
Zbura-va, maine-n, cer zglobiu.

Isus, esti vesnicul Luceafar
Ce-aprinzi pe cer oricare stea...
In Tine sufletul imi apar,
Ma faci din picur, fulgusor de nea. 

                                            D.L.R.

 ( 25 august 2010- fila de jurnal )

         

Comoara din piept- pentru tine, prietene (S)

Venim bogati pe lume. Comoara o purtam in vase de lut. Cu prima palma peste spate, doctorul ne invata sa plangem. Ca sa ne obisnuim cu el, cu plansul. Doar de murit, murim saraci, oricat de multe lucruri agonisim.

Ce face diferenta? Cand venim pe lume, venim cu o comoara de neimaginat - sufletul. Despre partea imateriala din noi Isus a zis ca este mai valoroasa decat toate bogatiile lumii: "Si ce-i foloseste unui om sa castige toata lumea daca-si pierde sufletul?" ( Marcu 8:36 ) Oare de ce a dat Isus atata valoare sufletului nostru, cand noi purtam de grija mai mult cainelui din cotet decat comorii din piept?

Datorita creativitatii. Un lucru este de valoare datorita omului de valoare care l-a creat. O vioara este valoroasa cand a lucrat-o Stradivarius, o motocicleta cand e facuta de Harley si Davidson, un tablou cand e iscalit de Rembrandt.

Sufletul este opera Marelui Creator, este suflarea Lui, poarta iscalitura Lui, de aceea e valoros. Sufletul e facut de Dumnezeu si e mai valoros decat toti Rembranzii, Stradivariusii la un loc, pentru ca ei sunt creaturi, dar El e vesnic.

Sufletul nostru e valoros pentru ca el nu are duplicate, copii, imitatii. Cu cat un lucru e mai rar, mai putin inseriat, cu atat este mai scump. Din sase miliarde de suflete, ca al tau nu-i nici unul. Esti unic. Si asta ar trebui sa te umple de bucurie si sa-I multumesti Creatorului pentru ingeniozitatea Sa. Trairile tale sunt unice, bucurii si intristari, spaime si nelinisti, extaz si agonie, toate acestea le traiesti ca nimeni altul. Esti irepetabil, esti fara sablon, tipar si serie. Esti unic...

Ceea ce mai da valoare sufletului nostru este trainicia. Toata lumea recunoaste un produs bun dupa cat tine, cat rezista. Ca sufletul nu-i nimic.

Va veni o vreme cand lumea nu va mai fi, timpul nu va mai exista, dar sufletul tau va depasi toate barierele si va fi vesnic, pentru ca e condamnat sa traiasca vesnic. Bucura-te! Prin sufletul tau ai "tinerete fara batranete si viata fara de moarte", pentru ca sufletul tau nu are varsta.

Sa-ti apreciezi sufletul si pentru potentialul sau! Un lucru e scump nu numai pentru ceea ce este, ci si pentru ceea ce va fi. Investitia in el intotdeauna e profitabila.

Dar ceea ce da cel mai mult valoare sufletului este pretul nespus de mare care s-a platit pentru el. Un lucru este considerat valoros, daca se plateste mult pentru el. Pentru sufletul tau Si-a dat Isus sangele, sange mai scump decat toate bogatiile universului. Te-a platit cu greu si pretul a fost nemaiauzit.

Un print de zece ani din India i-a daruit reginei Victoria a II-a un diamant. El este printre primele cinci diamante din lume. Dupa ce a terminat facultatea la Londra, acel print s-a dus la regina si i-a spus: "Va rog sa-mi permiteti sa mai vad si sa mai pun o data mana pe diamantul pe care vi l-am daruit cand eram copil." "De ce?" a intrebat regina. "Pentru ca atunci nu stiam ce valoare are." Poate dupa ce vei citi aceste randuri iti vei privi altfel sufletul.

Pentru el se da batalia intre Dumnezeu si diavol, dar tu alegi cui sa-i incredintezi comoara din piept.

*preluat din "Dulcele sarut al singuratatii" de Vladimir Pustan"

Read more: http://dumnezeuestedragoste.blogspot.com/2009/03/comoara-din-pieptul-tau.html#ixzz2EfswBKtA

Esti crestin?

Sunt oameni mulţi în lumea asta,
Cari stăruiesc în greu păcat.
Ucid şi-njur, sunt răi la suflet,
Şi totuşi de i-ai întreba,
Să spună care li-e credinţa,
Ei îţi răspund uşor, senini,
Pe-un ton de superioritate,
"Fireşte că suntem creştini".

Ehei! De-ar şti sărmanii oameni,
Cât se înşală de amar,
Că nu-s creştini cum nu e gâsca,
Un struţ sau lebădă măcar.
La ei e totul vorbă goală,
Credinţă însă n-au un pic,
De rostul jertfei de pe cruce,
Ei n-au habar, nu ştiu nimic.

De vrei să ştii dacă eşti vrednic,
Să te numeşti al lui Hristos,
Atunci încearcă de răspunde,
Cu NU, la cele de mai jos:
Ţi-e greu să rabzi în sărăcie,
Doar ca dreptăţii să slujeşti,
Când ai putea servi minciuna,
Ca alții, să te-mbogățești?

Ţi-e greu să ierţi pe unul care
Te-a umilit sau ţi-a greşit,
Sau când te ştii un om de seamă
Să nu te-ngâmfi, să fii smerit.
Ţi-e greu să rabzi o nedreptate,
O pagubă sau un afront,
O palmă fără să te superi,
Fără să-ntorci măcar un ghiont.

Ţi-e greu să ocoleşti iubirea,
În cale când o întâlnești,
Doar ca s-asculţi pe Domnul care,
A spus cândva „Să nu pofteşti”.
Ţi-e greu să îţi iubeşti vrăjmaşul,
Să nu-invidiezi pe cel bogat,
Să dai săracului în lipsă,
Şi-atunci când eşti înstrâmtorat?

Ţi-e greu în mijlocul durerii,
În inimă când ai un spin,
Să cânți spre cer un imn de slavă?
Ţi-e greu? Atunci nu eşti creştin.
Dar când în viaţa ta predată,
Din sfântul Nume faci un crez,
Şi nu un titlu pe hârtie,
Înscris cândva la un botez,

Când porţi mereu în amintire,
Jertfirea Lui, adâncu-I chin,
Atunci le faci uşor pe toate,
Şi-ai dreptul să te chemi creştin.

Că nu-i destul să spui din gură,
Ducând o viaţă de păgân,
Purtarea ta doar ea ne spune,
În viaţă cine ţi-e stăpân.
Dacă Isus îţi e Stăpânul,
Fii bun și blând, ca El, smerit,
Goneşte ura și trufia,
Ce pân' acum te-au stăpânit.

Căci dacă-njuri, eşti rău, porţi ură
Zadarnic porţi Numele Său,
Isus de tine se dezice,
Satana e stăpânul tău.
Zadarnic vrei cu acte scrise,
Să dovedeşti că eşti creştin;
De-ai fi creştin, ţi-ai pune viaţa,
În slujba Fiului Divin.

Ai merge tot pe-aceeaşi cale,
Ai împlini al Său Cuvânt,
N-ai duce-o viață-atât de tristă,
N-ai pângări Numele-I sfânt.
A fi creştin, nu-i o hârtie,
Un nume moştenit cândva,
Ci e titlu sfânt şi nobil,
Plătit cu însăşi viaţa Sa,

Plătit cu lacrimi multe, grele,
Cu renunţare, sânge, chin,
Cum a plătit Isus odată
Faci astfel: te numeşti creştin.

Valentin Popovici

Ultima staţie spre fericire

               

  

Ce trăim acum nu e viaţă. Isus când l-a înviat pe Lazăr a zis:  „Eu sunt învierea şi viaţa”. Adică viaţa urmează după înviere. Ce trăim noi acum e o luptă oarbă şi cruntă pentru existenţă. Serviciu, şcoală, pâine, medicamente, copii, maşină defectă, un casetofon, o cafea. Şi iarăşi: luni, marţi, miercuri, sâmbătă, duminică la Biserică. Visăm la concediu, la vacanţă, dar avem tot mai puţin timp. Suntem mai reci, mai indiferenţi, mai egoişti. Fiecare în cochilia lui, cu visuri mărunte, cu refulări zilnice. Iubim narcisist şi în fugă. Ne este frică de propriile sentimente. Cerul are gust de pământ, spitalele sunt pline de bolnavi de cancer, suferinţă, lipsă, sărăcie a minţii, a sufletului şi buzunarului. Ne-am risipit prin toată lumea, am vrut să ne fie mai bine şi la mulţi ne este. Dar sufletele au rămas tot pustii, am luat cu noi şi nepăsarea, egoismul, tristeţea, gelozia, neiubirea.

                Trenul vieţii ne poartă cu viteză spre ultima staţie. Suntem mai aproape de sfârşitul tuturor lucrurilor decât am fost vreodată. De aceea, acum, a te preocupa de mărunţişuri este o nebunie iar a căuta fericirea pe pământ este moarte sigură. Fericirea nu atârnă de împrejurări. Fericirea are de-a face cu Dumnezeu care e invariabil aşezat la capătul de linie al vieţii noastre.

                Va trece şi iarna. De fapt, vor trece toate. Cine iubeşte viaţa aceasta o va pierde pe cealaltă. Priviţi spre oameni şi veţi vedea necazuri mai mari ca ale voastre. Priviţi spre pământ şi veţi vedea că nimic bun nu poate să vă ofere. Priviţi spre cer şi veţi vedea că dincolo de stele e ceva ce-aţi visat şi mult mai mult.

Pământul e ultima staţie spre fericire.
 Vladimir Pustan

Singura care ramane

În momentul în care ne dăm seama că un lucru va avea în cele din urmă un sfârşit, e posibil să nici nu merite să-l începem. Viaţa este prea scurtă şi prea serioasă ca să ne permitem să o irosim, să o pierdem ocupându-ne cu lucruri trecătoare.

Din când în când ne izbeşte realitatea acestor cuvinte. La sfârşit de an sau cu ocazia zilei de naştere, când ne uităm în spate la ceea ce am făcut, observăm că nu am realizat nimic valoros. Toate grijile şi eforturile noastre, toate lucrurile pe care le-am spus şi le-am făcut, nu au lăsat nimic în urmă. Nu a rămas nimic- cu excepţia, probabil, a acţiunilor care au izvorât din dragoste, un gând iubitor, speranţă pentru cel de lângă noi, ceva ce a apărut din senin, probabil nici nu ai fost conştient de el.

         Unde ne duc cu gândul toate acestea? E foarte limpede. Totul, toată cunoştinţa, perspectiva, gândirea şi cuvintele noastre ar trebui să pornească din dragoste şi la fel să se întoarcă. Întrucât doar gândurile care izvorăsc din dragoste, în dragoste, rămân şi nu au niciodată un sfârşit.

        De ce trebuie ca toate celelalte să se încheie la un moment dat şi de ce dragostea dăinuieşte? Pentru că o persoană renunţă la ea însăşi doar în dragoste, în felul acesta ea pune deoparte dorinţele proprii de dragul celuilalt. Pentru că dragostea este singura pe care nu o creez eu, nu vine de la mine, ci din altă sursă, de la Dumnezeu. Pentru că doar prin dragoste poate Dumnezeu să lucreze prin noi- întrucât în toate celelalte suntem noi cei care acţionăm, sunt gândurile noastre, vorbele noastre, cunoştinţa noastră....

      Iar ceea ce ne aparţine nouă se va epuiza, tot ce avem vom pierde, dar ce vine de la Dumnezeu, ce este al lui Dumnezeu, rămâne. Pentru că dragostea este însăşi expresia fiinţei Lui, din acest motiv ea nu are sfârşit... ea se îndreaptă atât spre prieteni cât şi spre duşmani şi nu abandonează pe nimeni niciodată...

fragment din "The Collected Sermons of Dietrich Bonfoeffer" preluat de pe Christianity Today

Cu optimism, despre viata

Cunoscusem o doamnă ce la 39 de ani a aflat că are cancer. Şi-a sărutat soţul şi copilul, apoi s-a dus şi s-a spânzurat în garaj. La două zile după înmormântare i-au venit ultimele analize ce-au dovedit că fusese doar o alarmă falsă. Fusese perfect sănătoasă. Viaţa e formată din bucăţi ce fiecare în parte nu spune mare lucru, dar nici puse împreună nu dau imaginea unui întreg inteligibil.
 Dumnezeu e făcut vinovat pentru umorul Său negru mai ales atunci când lucrurile imposibil de înţeles ni se întâmplă nouă. Ştim că Dumnezeu râde uneori de oameni, dar niciodată când aceştia se împiedică.

Sunt un calvinist moderat pentru că sunt român şi orice român e calvinist din naştere dacă predestinarea o înţelegem ca şi fatalitate. Ştim că toate lucrurile lucrează spre bine, dar această idee optimistă e împuşcată în ceafă când citim mai departe în Romani că lucrurile lucrează spre binele doar a celor ce iubesc pe Dumnezeu.

Viaţa o trăim pentru că merită trăită fără să ne întrebăm cât de rentabilă e trăirea asta. Slăbiciunea creştinismului e promisiunea doar a unei vieţi viitoare luminoase şi până atunci trebuie să îndurăm ca ceilalţi taxe, impozite, chimioterapie, politicieni, gripă porcină, decepţii în iubire. Şi noi va trebui să ne lăsăm în cimitire pe cei dragi şi să trăim din salarii mizerabile şi pensii de comă. Viaţa de creştin e frumoasă şi dacă n-ar avea ca finalitate cerul, s-ar merita să trăim frumos şi dacă n-ar exista Dumnezeu, doar pentru autoportretul din oglinda de la baie ce arată ochi senini şi frunte fără riduri.

De omorât, te omori nu numai când te arunci în faţa acceleratului, ci şi atunci când nu mai ai visuri, idealuri şi lupte. Când nu mai speri, când nu mai numeri stelele ce cad, când nu mai plângi şi nu mai râzi, când te plictiseşti ore întregi în faţa calculatorului, când nu te mai mişcă durerea celuilalt.
De aceea trăiţi, nu cum zicea domnul Băsescu, bine, ci pur şi simplu trăiţi zilele ce v-au mai rămas.
 

V l a d i m i r  P u s t a n

Fiecare pas El il conduce

Ma incred TOTAL in EL!

Varsa-ti-va inimile inaintea Lui!

Lauda-L astazi pe Domnul,
Suflet zdrobit de patimi
Lauda-L printre suspine,
Lauda-L printre lacrimi!

Drumul Slavei trece si pe la cruce,
Credinciosii stiu in genunchi sa-l urce!

Mare sa-ti fie credinta
Roaga-te si fii tare!
Nu ocoli suferinta
Ea iti va da rabdare!

Domnul-ti intinde apropape
Mainile Sale bune
Scumpe-s oftarile toate
Spuse in rugaciune!

Nu e spre cer alta cale
Mergi cu Isus intr-una
Numai pe urmele Sale
Poti dobandi cununa!

O cantare legata strans de inima mea...

Amalgam de toamna tarzie

In negura ce lasa-n inima racoare
tac, simtind ca nu mai am suflare...
E limpede ca lumea trece
si sufletul tanjeste ca sa plece...
Sa zboare in clipit de vis,
sa nu ramana vesnic trist.

Ce-i trist?
E inima sau gandul?
si ce nesiguranta stapaneste
acolo unde numele-ti lipseste?
Atarna praf de stele
pe cerul inimii mele...
Dincolo de negura cea cenusie
E gata-a arde ca faclie
durerea,
redinad din nou puterea
ce imi transforma, necazu-n bucurie.

E toamna si natura trece.
Ramane-n urma doar acea suflare rece,
a ceea ce credeam ca e odata ...
si nu mai e.
A fost si e si-acum furata!

Pe drum, in doi genunchi se urca
cu mainile incrusiate-n sus
Si-acolo unde calea se bifurca
Si totul pare ca te-ncurca,
Sta crucea atarnata-n sus!

Raman in gandul vesniciei...

In Mana Ta...

Tata, Domnul meu si Dumnezeul meu...

Pentru ca de cele mai  multe ori deciziile mele sunt insuficient de bune si nu cunosc ce e cel mai bine pentru mine, incredintez viata mea in Mana Ta!

Pentru ca inima-mi e inselatoare si rea, incredintez dragostea mea in Mana Ta!
Pentru ca ziua de azi s-a scurs si ceea ce are sa vina imi este necunoscut, incredintez viitorul in Mana Ta!

Pentru ca gandul meu nu e mereu bun si zburda mereu in locuri spinoase si alunecoase, imi incredintez rationamentul in bratele Tale!

Pentru ca mainile mele si picioarele mele vor sa se aventureze in tot felul de locuri care nu sunt mereu dupa placul Tau, le incredintez, Tata, Tie... Fa ce vrei cu ele!

Si Doamne, ochii, buzele, urechile si tot ceea ce Tu ai pus in mine... le incredintez in Mana Ta! Tot ce sunt si tot ce fac, sa faci Tu prin mine, iar Numele Tau sa fie proslavit de-a pururi! Ajuta-mi, DOamne!

Cat despre viitorul meu si tot ce cuprinde el, Tu il cunosti deja... Nimic nu e nou si nedescoperit inaintea Ta!
Cred in Tine!

Octombrie

Ce va doresc in toamna aceasta...

"De o sută douăzeci de zile n-a mai plouat în Beiuș. De bucurie am ieșit afară și am stat în ploaia rece până mi s-a făcut frig. Încălzit de becul din tavanul biroului m-a apucat colindatul.

Vă urez tuturor prietenilor mei să vă înhămați la căruța vieții o stea. Adică să omorâți cotidianul, scufundându-l fără milă în vis. Visați mult și albastru, nu vă mulțumiți cu pământul, un laptop și o mașină. Făuriți-vă o lume a voastră pe care să nu plătiți impozit. Gândiți dincolo de stomac, râdeți de ziua de mâine câtă vreme asta de azi e atât de frumoasă.
Vă urez apoi să vedeți cu ochii închiși ceea ce nu văd alții cu ochii deschiși. Fiecare om pe care îl întâlniți pe stradă e un om normal cu o plasă în mâini plină cu cărți, pâine și parizer. Dacă închideți ochii veți vedea o golgotă și un Hristos ce a murit pentru el. Atunci, omul cu parizer e fratele vostru…

Vă doresc să nu uitați că e mai bine să nu știi nimic decât să știi ceva greșit. Dar să nu vă mulțumiți cu neștiința, căci fără cunoaștere adevărul nu valorează doi bani. Învățați din Scriptură, frunze, stele, vorbe, căderi și trădări.  Luați-o de la început din noroi. Căderea e normală, dar obișnuitul cu țărâna nu. Trăiți toamna asta, n-o muriți!"

Plafonare

Păcatul cel mai răspândit e plafonarea
Şi lucrul doar la jumătate dus
Atunci când ţi se pune întrebarea
Şi când te mulţumeşte căutarea
Cuvântului prea ieftin ca răspuns.

Păcatul nu-i atunci când faţa-i tristă
Şi nici atunci când visele te dor
Ci numai dac-o faptă altruistă o faci de mântuială
Sau pentru nu ştiu care spectator.

Cumplit nu e când pierzi în mod total
Ci numai să te joci că ai învins
Şi nu-i ruşine să te zbaţi sub val
Şi nici să cazi în drumul tău spre mal
Ci e păcat să fii un luptător pretins.

Un lucru nu-i destul să fie început
Şi nici sfârşit aşa-ntr-o doară
Un zâmbet dacă-i numai de-mprumut
Iar bună-ziua sec şi abătut
E ca un mucegai căzut peste cămară.

Eroul doar pe jumătate nu-i erou
E doar un trădător de veşnicie
Şi numai noul lustruit nu este nou
Iar binele neterminat e rău
Ca şi atunci când eşti bogat pe datorie.

La Dumnezeu nu merge cu trişare
Şi nici cu sfinţi pe jumătate decăzuţi
Ori aşteptarea este aşteptare
Ori alergăm în alergare
În cerul Lui nu-i loc de prefăcuţi.

E timpul să ne plângă inima de dor
E vremea să cântam cu toată gura
Şi să trăim ca orice bun aşteptător
Cu ochii pironiţi la răsărit de nor
Iar El, venind, ne va plăti toată măsura.

Mi-am dat seama ca, in ziua de azi, e greu sa gasesti ochi curati, gandire clara, inima inocenta si dorinta sincera.

Mi-am dat seama ca atunci cand esti prea serios, esti catalogat drept sumbru si egoist, iar cand razi prea mult si incerci sa comunici, esti acel "pierde-vara" fara probleme ce nu stie ce-i viata.

Aparentele inseala... Si intotdeauna asa va fi. Un om ascunde ape adanci in el si cuibareste acelasi suflet schelalaind dupa iubire. Doar ca fiecare isi ascunde "Cutiuta Pandorei" cat se poate mai bine...desi se vede de la o posta ambalajul fals si kich.
Nu mai conteaza ce crede lumea, ci doar ceea ce spune Dumnezeu! Lumea e rea si vrea sa te-nghita. Dumnezeu e  milos si doreste sa te ridice. Doar cei nebuni se duc de buna voie in gatlejul otravit al acestei lumi, sperand ca vor gasi fericire si acceptare... Doar la Isus se gasesc. Numai ca nu toti au ochi sa vada, din pacate...
Ramane in mine acelasi dor dupa sfintire, acelasi vis neimpartasit al meleagurilor Straine, acelasi gand neastamparat...
Dar cine stie? Doar El...!