Imi dau seama, pe zi ce trece, ca viata nu va fi niciodata asa cum credem noi ca este, a fost sau macar va fi. In realitate, viata e mult mai dura decat orice material ce exprima duritatea in aceasta lume.

E singura care nu-ti acorda din propria vointa o a doua sansa, e cea care nu tine cont de parerile sau sentimentele tale si care nu sta sa se gandeasca la consecinte. Viata e simpla si e asa cum e.

Niciodata nu are aceeasi forma. Pentru fiecare persoana are alta versiune si nu iti ofera decat doua posibilitati: ori o alegi pe cea care il insoteste pe Creatorul ei, ori o alegi pe cea insotita de Distrugatorul ei. Insa, nici una, nici alta nu te va scuti de durere. Nici una nu va evita sa te loveasca acolo unde te doare mai tare, acolo unde esti slab si cazi usor. Nici una…

Numai ca, slava Domnului ca intre cele doua exista un …”DAR”.

Cea condusa de Creator ofera alinare cand viata te loveste cu durere, te intareste atunci cand esti slab si te inalta atunci cand te simti jos. Cealalta nu, ci din contra, insusi numele conducatorului iti arata rezultatul, si anume distrugerea totala.

Dumnezeu nu te scuteste de Scoala durerii, a descurajarii si a suferintei, in schimb El va oferi mereu solutii si “porti de iesire” cand nu mai esti in stare sa le vezi sau sa le gasesti de unul singur, pentru ca esti prea salb… Mult prea slab si orb fara El.

E adevarat ca nu conteaza ce cred altii despre tine, ci doar ceea ce crezi tu si Dumnezeu, dar cum ramane atunci cu impactul tau asupra lor? Consider ca trebuie sa tii cont si de parerile lor, altfe cum te corectezi?... Ai nevoie de o viziune in viata, dar asigurate ca e destul de dezvoltata si matura, astfel incat sa nu fii ingust in gandire.

Accept corectarea, dar oare de ce cei mai multi prefera sa corecteze decat sa se lase corectati?...

Nu imi dau seama si nu am reusit sa inteleg fenomenul ireversibil al intelegerii. Imi sta in fire sa fiu mai rece, mai introvertita si directa, dar inteleg si accept personalitatea. Mai am de lucru,desigur, la multe aspecte, dar oare de ce oamenilor le e atat de greu sa inteleaga alte personae diferite de ei?

De ce nu intelegeti ca nu e nimeni la fel si sufletul, in esenta lui, e atat de vulnerabil, indiferent de cutia in care e ascuns? De ce sunteti atat de orbi la micile detalii ce contureaza afectiunea, dragostea si protectia? De ce aveti asteptari asa de mari de la oamenii la fel de slabi, ca si voi?

Ofera, daca vrei sa primesti.

Deschide ochii la micile aprecieri si gesturi. Nu te zgarci. Nu deveni avar si insetat dupa mai mult.

Valoarea zace in cutiutele mici si simple, aparent neinsemnate, nu in lazile mari si frumos impopotonate.

Daca am incerca sa auzim povestea fiecarei priviri... am descoperi limpezimea dulce a fiecarei lacrimi.

Nu vreau decat sa fac un legamant solemn cu tacerea si cu frumusetea simplitatii. Poate daca ma imprietenesc mai mult cu ele, voi iesi mai bogata decat din aglomeratia expresiilor frumoase si a lucrurilor extravagante.

Vreau sa invat tacand si sa ma zdrobeasca soapta Lui.

Am nevoie de o departajare de mine insumi. Ma leapad de dorintele si visele mele si pornesc spre vaile altor suflete. Eu ma retrag. Vreau sa devin tot mai mica pentru ca Cel ce e Fauritorul frumosului sa creasca in mine. Si sa creasca si Dragostea.

Ma asteapta multe esecuri … Dar am ales viata cu El. Asta inseamna ca nu conteaza ca sunt cazuta, atata timp cat incerc sa adun ce e pe jos, in timp ce ma ridic. Nu ma voi alege cu sufletul gol.

Faceti si voi la fel ca El… Si schimbarea din jurul vostru, de care aveti nevoie, se va intampla miraculous.

Conferinta Nationala a Femeilor

"...Am fost chemate in slujba unui VIS!
Care vis?... Visul nostru este implinirea VISULUI SAU, acela de a-si zidi o Imparatie care va dainui in veci! Iar noi, am fost chemate sa fim parte la aceasta mareata lucrare, aceea de a face ucenici, de a transmite mai departe mostenirea ce o avem in si prin El. Visul Lui este o Imparatie care sa domneasca...impreuna cu noi, iar visul nostru este El- Imparatul!
Psalm. 68:11 `Un cuvant spune Domnul si femeilor aducatoare de vesti bune sunt o mare ostire!"
Asa sa ne ajute Dumnezeu!"

Lidia Schiopu

Coordonator national EBE lucrarea femeilor

In cadrul conferintei, surorile au studiat din Scriptura despre eul fals si eul adevarat, dobandirea perspectivei crestine, lucrarea cu femeile, darul ospitalitatii,au ascultat marturii si ai avut partasie in grup. S-au imbarbatat prin Cuvant si s-au bucurat in Imparatul.

Iata cateva ganduri:

• in relatia cu Isus nu sunt scurtaturi, ci doar timp mult.
• slujeste pe Dumnezeu dezinteresat
• nu poti supravietui spiritual daca nu citesti Cuvantul
• ospitalitatea izvoraste in inima unei persoane care a invatat sa fie o buna gazda a sufletului
• lucrarea cu femeile este esentiala si biblica. Tit recomanda femeilor mai in varsta sa invete si sa incurajeze pe femeile mai tinere
• eul fals este masca pe care o port. Este convingerea ca valoarea mea depinde de ceea ce am sau de ceea ce gandesc altii despre mine.
• eul meu adevarat este strans legat de intelegerea faptului ca sunt o persoana pe care Dumnezeu a creat-o si a adus-o in existenta prin dragostea Lui.

"Nu-ti consuma visele pamantesti in locul celor ceresti! Vulpiile mici fura frumusetea intregii vii...!"

In orice lucru declara: DUMNEZEU E TARIA MEA!
...si El iti va fi...!

wet dream

... au inceput ploile...

Picaturi mari de vis au inceput sa se prelinga pe umbrela inimii mele, iar mintea mea am pierdut-o undeva printre norii fumurii... Poate e la o poveste cu Soarele.
Azi am luat noi decizii dupa ce mi-am privit ochii sufletului in limpezimea ploii. Trebuie sa ma las zdrobita mai mult! Trebuie si VREAU sa fiu transformata mai mult decat pana acum si sa LUPT!!! Sa lupt cu firea mea si sa devin tot mai mica... Iar El, mai Mare! Eu tot mai mica, mica, iar El sa fie proslavit prin mine.

Sunt ostenita. Imi iau umbrela si plec in ploaia de vise colorate...

Cea mai mare minciuna a diavolului ce impiedica regenerarea si mantuirea omului:
... "esti atat de inlantuit in pacate incat nu mai poti fii salvat. Daca vrei sa repari o greseala, trebuie sa le repari pe toate si nu esti in stare. Nici tu nu te poti ierta pe tine de ceea ce ai facut, atuci cum poate Dumnezeu?!?"

Ce har sa poti sa crezi... Sangele lui Isus ne iarta de orice pacat! Dragostea Lui e atat de mare si de profunda, atat de sincera si adevarata, incat ne e prea greu sa credem ca ar exista asa ceva.

"EVERYTHING in Spiritual Life is a FIGHT! YOU HAVE TO FIGHT!!!"- Paul Washer, 2010

"If you have been born again, you have become such a high beeing and such exalting, that the low things of this world cannot please you because you are above them. If you lose everthing in this world, it will not hurt you, because you are a new creature, created for things above."

Paul Washer- Bucharest, 2010

Cand eram mica, imi placea sa ma joc imaginandu-mi ca sunt mare si am responsabilitati vrednice, cum ar fi gatitul, copiii, gradinuta... Numai ca acum cand am ajuns mare, tanjesc dupa jocul imaginar si gandul copilariei.

Realizez ca timpul trece doar privind efectele lui, atat. Nu-mi dau seama cand trage lacom de fiinta mea ca sa cresc, nici cand imi micsoreaza lumea visului sau imi ingusteaza imaginatia. In schimb, imi umple pivnita inimii cu ingrijorarile responsabilitatilor, se chinuie sa daltuiasca statui ale lucrurilor fara importanta si imi ocupa camara mintii cu raceala, ganduri dure si rafturi intregi cu "to do list"...

Nu mai vreau nimic decat sa fiu copil... Sa imi julesc genunchii dupa trantele cu bicicleta, sa ma joc "7 pietre", sa alerg dupa pisici cu pistolu de apa si sa adorm la cantecul lin al mamei, purtata, mai apoi, in adancimea visurilor curate si neintinate.

Mi-e dor... Si inca cum...

Cuvinte care ne uimesc si ne impresioneza…

Ne arata gradul de inteligenta, darul si frumusetea unora de a-si arata iscusinta in relatarea gandurilor personale, a unor adevaruri. Tind sa cred ca acest act, actul de a scrie, (care, bineinteles implica o multitudine de trairi si emotii) in esenta, nu este si nu a fost niciodata atat de profund pe cat este descris prin toate legile scrierii: combinatii, comparatii, sudari, jocuri si jongleuri. Ideea ta, care nu este decat un alt rezultat al altor mii de idei legate in lant si trase in nestiinta, are un efect fascinant: o noua combinatie care aproape fiecare inima o primeste diferit.

Te uiti la rezultat satisfacut, aproape onorat pentru ca, in cazul cel mai bun, chiar ai simtit si ai indurat minute grele pentru acele randuri. Cateodata pot fi foarte putine. Astept ziua in care cineva va scrie si despre mine. Ma simt destul de neinsemnata ca ceva din mine sa trezeasca in inima cuiva acel strigat dement ce te impinge sa cauti un pix si o foaie sau un simplu indemn pasnic de a descrie ceva placut. Dar poate intr-o zi,chiar cand banalitatea isi spune cuvantul, ai sa ma surprinzi. Atunci pot fi sudari, ,jocuri sau jongleuri... nu conteaza ca sunt cuvinte, ele vor fi despre mine.

(l.d)

In timp ce soseaua fugea repede de sub picioarele mele, priveam uimita la padurile de pe dealurile Romaniei noastre dodoloate. Nu le gaseam nici un cusur... Pareau sihastre pe campiile indepartate, dar de fapt, se aveau una pe alta. Erau imbracate decent, in sute de nuante de verde, bogate in frumusete si tacute. Le gaseam tare misterioase si m-am gandit ca asa ar trebui sa fie o femeie: tacuta, decent imbracata, tainica si bogata in frumusete. Orice barbat sa doreasca sa o cucereasca si dornic sa afle ce se ascunde dincolo de aparentele fatadei...

Am incercat sa ma gandesc la ceva urat creat de Tata, dar nu am gasit nimic, in afara de om. Si cand mi s-a intrezarit acest gand, de fapt m-am gandit la degradarea lui din cauza pacatului, nu la aspect. Cred si sunt sigura ca Adam si Eva au fost tare frumosi. Tare drag ii era lui Tata sa stea la taclale cu ei in racoarea diminetii.
Mi-o imaginez pe Eva inconjurata de aura puritatii ei si pe Adam curtenitor cum statea langa ea. Nu aveau nici un cusur. Erau perfecti, iar atmosfera dragostei desavarsea peisajul. Nu trebuia nimic schimbat pentru ca totul era perfect. Numai ca tot ce e frumos dureaza putin...

Chiar daca Paradisul a fost pierdut, el ne asteapta intr-o noua forma. Il vad pe Dumnezeu Nerabdator, asteptand cu bratele deschise la Poarta, ca tatal ce isi astepta fiul risipitor. Oh, ce mult astept acea eterna imbratisare in care ma voi lasa mangaiata de Mainile Lui gaurite de pacatele mele... Imi e prea dor de Tata sa nu plang...

Azi m-am hotarat sa fiu o padure deasa. Cine-i viteaz, are dreptul sa se aventureze printre copacii infrunziti. Cine stie... poate descopera o pasune inflorita si un rau cu apa limpede si rece...
Si ca sa nu uit... sunt sigura ca vor fi si multe papadii... Le ador! Asa simple cum sunt ele, mi-au dat o lectie de viata: floarea lor galbejita nu traieste mult, ci doar primavara cateva saptamani. Numai ca, atunci cand se trec, isi transforma aura in mici smocuri pufoase ce se las purtate de vant incolo si-n coace, dansand jucause spre cer. Si care e lectia?
Ei bine, asa e si omul. Nu traieste mult, chiar daca asa i se pare. Numai ca dupa ce va fi sa expire anotimpul meu, vreau sa las in urma mea mici smocuri de amintiri care sa calauzeasca oamenii spre cer...

Si-asa am sa trec ca iarba... Sau poate ca aburul. Prefer sa fiu o papadie...

In seara asta, in sfarsit nu a mai batut vantul.
In sfarsit m-am putut bucura de linistea noptii fara a mai auzi cantecul frunzelor si a crengilor, ci doar susurul bland al stelelor.
Mi s-a parut ca in seara aceasta nu e nici un anotimp afara... E liniste si cald. Pomii nu sunt infrunziti, dar nici goi, iar greierii au inceput sa cante. Luna se pastreaza in taina pentru mire, iar pasarile au adormit. In parcuri miroase a iarba proaspat taiata si florile se pleaca sfioase inaintea boltei invelite in negura sclipicioasa a stelelor.

...doar oamenii, cu mintea impanzita de ganduri rele, se strecoara indrazneti in colturi intunecoase si infaptuiesc fapte rusinoase, vrednice de a fi ocarate. Am inteles mai clar, in seara asta, de ce mintile intunecate nu savarsesc fapte negre la lumina felinarului din parc, ci cauta cea mai retrasa banca dintre boscheti- ei nu sunt fii ai zilei, ci fii ai noptii. Stia fratele Pavel la ce ne indeamna cu atata ardoare: "sa traim frumos, ca-n timpul zilei. Voi toti sunteti fii ai luminii si fii ai zilei. Noi nu suntem ai noptii, nici ai intunericului" (1 Tes.5:5).

Imi placea mai mult orasul cand era inghetat de gerul iernii. Pare-mi-se, era inghetat si pacatu, dar cum a dat soarele, au inceput sa se inmulteasca pacatele odata cu terasele aliniate pe centru. Fustele s-au scurtat si oamenii s-au ingustat. Acum casele sunt goale si terasele pline. Manelele se-aud la maxim si da aerului o nota ieftina...

Nu mai e mult si vine vara.
Imi doresc sa plec toata vacanta la munte, departe de galagia murdara a orasului si de poluarea cu pacatul a stratului de ozon. Ma retrag in tacere, aproape de cer si-aproape de El.
Spectacolul celest e mai interesant decat orice spectacol pamantesc...
Cu ochii inchisi la lume si cu inima deschisa spre El, visul meu pare mai real.
... cine stie cat va tacea vantul? Profit de liniste si adorm.