?

Citeste cineva articole de pe acest blog?





.

Ganditi-va ca ati fost alesi...
Ganditi-va ca aveti parte de ceva ales...
Ganditi-va ca aveti parte de har...
Ganditi-va ca ochii v-au fost deschisi, inima eliberata si mintea luminata....
Ganditi-va ca nu mai sunteti robi, ci sunteti printi si printese...
Ganditi-va ca sunteti mai de pret decat ingerii, decat stelele, decat pasarile cerului...
Ganditi-va ca totul a-nceput la iesle
... si se va termina cand El va reveni!

Iubiti, zambiti, plangeti de bucurie, daruiti.

Aveti o viata. Traiti-o cu si pentru Prunc. 

Va doresc zile spre folosul vostru si spre folosul altora!
Fiti fericiti in El!
:)

Amandoi

Când am creat cerurile şi pământul, le-am rostit şi ele au luat fiinţă. Când am creat bărbatul, l-am modelat cu mâna Mea şi i-am suflat în nări suflare de viaţă. Dar pe tine, femeie, te-am alcătuit după ce am suflat suflare de viaţă în nările bărbatului, pentru că nările tale sunt prea delicate. Am lăsat ca peste bărbat să vină un somn adânc, astfel încât să te pot modela cu răbdare, în chip desăvârşit. L-am adormit, ca să nu intervină în creativitatea MEA. Te-am modelat dintr-un os. Am ales osul care ocroteşte viaţa bărbatului. Am ales una dintre coastele lui, care îi ocrotesc inima şi plămânii şi îi susţin toracele, aşa cum te vreau şi pe tine, femeie. Din acest singur os te-am modelat pe tine. Te-am creat frumoasă şi perfectă. Caracteristicile tale sunt ca ale coastei, care este puternică, deşi delicată şi fragilă. Coastele asigură protecţia pentru partea cea mai sensibilă din trupul bărbatului, pentru inima lui. Inima este centrul fiinţei lui, plămânii sunt cei care asigură suflarea de viaţă. Pentru a se ajunge la inimă, trebuie să se treacă de bariera coastelor. Cu riscul de a se frânge, coastele se vor împotrivi oricărui atac asupra inimii. Sprijină-ţi bărbatul, femeie, la fel cum cutia toracică ocroteşte viaţa trupului. Nu ai fost luată din talpa bărbatului, ca să fii sub el; nu ai fost luată nici din capul lui, ca să fii deasupra lui. Ai fost luată din coasta lui, ca să-i fii alături şi să fii ţinută lângă el. Tu eşti îngerul Meu perfect! Tu eşti fetiţa Mea frumoasă! Ai crescut să devii o femeie desăvârşită şi ochii Mei se bucură la vederea virtuţilor din inima ta. Ochii tăi—nu-i schimba! Buzele tale—cât de plăcute, când freamătă în rugăciune. Nasul tău—de o formă perfectă. Mâinile tale—poartă în ele atingerea blândeţii. Ţi-am mângâiat faţa pe când dormeai somnul profound al creaţiei, inima ta am ţinut-o aproape de a mea. Adam a umblat cu Mine în răcoarea zilei şi totuşi el era singur. El nu Mă putea vedea, el nu mă putea atinge. Astfel că tot ce am vrut ca Adam să împărtăşească şi să cunoască din Mine şi cu Mine, am pus în tine: sinţenia Mea, tăria Mea, puritatea Mea, dragostea Mea, ocrotirea şi sprijinul Meu. Eşti cu totul aparte! Trăieşte-ţi unicitatea şi gingăşia în uimirea menirii hărăzite ţie încă dintru început.
Aşadar, bărbate, vreau să te porţi frumos cu cea pe care am creat-o din tine! Iubeşte-o, respect-o pentru că este fragilă şi delicată!

Când o răneşti, Mă răneşti pe Mine.

Dacă o zdrobeşti, îţi zdrobeşti propria inimă, inima Tatălui tău şi inima Tatălui ei. Femeie, sprijină-l pe cel din care ai fost creată! În umilinţă, arată-i puterea emoţiei pe care ţi-am dăruit-o într-un mod cu totul aparte! În blândeţea unui duh liniştit, arată-ţi tăria! În dragoste, arată-i că tu eşti coasta ce-i ocroteşte fiinţa lăuntrică! Iar Faţa MEA va străluci pururea peste voi. Am pregătit pentru voi bucurii mari şi mici. Vă voi fi mereu aproape- nu mai departe de o rugăciune. Îndrăzniţi, nu vă temeţi!!! Vom păşi împreună pe cărarea vieţii.

Semnat:
Tatăl vostru ceresc, care vă iubeste mult.

...despre inima

Tainic ceas, tainica cale
Calatoare, calatoare...
Pasi tacuti, straini, spinosi,
de la neted la stancosi.

Calatoare, calatoare.
Mi-esti taram necunoascut
Strigatul-
e-atat de tare!
Drumu-ti e nestrabatut.

Tropait de vis si jale
Ganduri pline de culoare...
Firmituri de lacrimi clare
Bucatele de cristale.

Mi-esti mister, mi-esti deznadejde
Mistuirile-ti purcede
Felinar al rugii mele-
Izbucniri in cer de stele.

Calatoare, calatoare
Inima-
Mi-esti calatoare!
Perl-ascunsa in adanc
Vise doar in tine strang...
Perla slefuita-n El
Totul este efemer!

Umbre reci, tacute-n zare
Cand lumina
cand splendoare
Bat strainii tai la poarta
Te gandesti la a lor soarta...
Te gandesti ca timpul zboara
Teama-n tine se strecoara.

Ce-ai lasat sa locuiasca
Construind cu-a ta durere
trec barbari sa jefuiasca
Lasandu-te fara putere.

Calatoare, calatoare
Tot mereu in cautare...
De ce nu te-opresti putin?
Nu vezi?
...totul ti-e strain!
E totul trecator si grabnic
Din tot ce-a fost odata trainic.
Ramane singura-n picioare
Dragostea- sublima incantare.
Calatoare, calatoare...

                                          D.L.R. decembrie 2012

Ferice de cei ce:

Cred, desi n-au vazut!

Fericirea nu depinde de context... ci de caracter.

Ea nu e a celor ce au, ci a celor ce i-au ce e mai bun din viata,
            a celor ce dau ce e mai bun in ei,
            a celor ce refuza sa vada ca paharul e pe jumatate gol sau ca poate trei sferturi din el s-a scurs, sau in cazuri cu adevarat nefericite mai are doi stropi amarati, de bine, in el.

Ferice de cei ce privesc paharul din perspectiva Cerului, adica de Sus, de unde pare vesnic plin si nu din lateral, de unde orice picatura lipsa e observata cu usurinta.

Ferice de cei ce canta, chiar daca canta fals,
           de cei ce danseaza, chiar daca nu stiu pasii,
           de cei care cad, dar nu raman cazuti, ci apoi se ridica.

Ferice:
        de cei ce nu invata pentru note,
        de cei ce sufera zambind,
        de cei ce observa florile prafuite  ce cresc la coltul trotuarului,
        de cei ce plang gratie dragostei si nu singuratatii,
        de cei ce descopera Cartea Vietii, Calea Vietii si pe Domnul Vietii,
        de cei ce fac cadouri,
        de cei carora le place compania propriei lor persoane,
        de cei ce mananca fara sa numere caloriile sau sa priveasca la ceas.

Ferice de cei ce nu uita
        ca viata aici jos e una singura,
        ca modul in care traiesti are consecinte,
        ca paharul trebuie privit de sus si ca acesta il umple Dumnezeu!
Istet e cel ce isi asigura temporaritatea, da FERICIT cu adevarat este cel ce isi asigura si Eternitatea.

Tu?

Daniel Cocar "Fabrica de fericire"

Lastar timpuriu

  " Asa vorbeste Domnul: dupa cum, cand se gaseste zeama intr-un strugure, se zice: 'nu-l nimici, caci este o binecuvantare in el', tot asa si Eu voi face la fel, din dragoste pentru robii Mei, ca sa nu nimicesc totul." 
                                                                                                                               Isaia 65: 8


O, fa-ma Doamne-n vita Ta
O sfanta ramasita.
Si nu ma lepada din ea... Ci tine-ma in vita.

Asa cum boaba de ciorchine
Se tine strans legata,
O, tine-ma la Pieptul Tau... Pe veci sa fiu salvata.

Caci Tu esti Viata si-Adevar
Nimic rau nu-i in Tine!
Doresc credinta-n veci sa apar... Si Tu sa fii in mine!

Fa-ma roaba Ta in veac
Fii Stanca mea in viata,
In veci de veci n-am sa mai tac... Cu Tin' e siguranta!

                                                                                                                    D.L.R.- septembrie 2010

Erai tacut, frumos, cuminte

Si ingerii-ti zambeau duios

Tot ceru-era fara cuvinte

Cum Te priveam ca un Parinte

Ca pe-un safir prea pretios.

...cu nepatrunsul gandurilor Mele

In tainic ceas, etern, divin

Trasam cu argintiu de stele

Pe-a cerului scumpe zabrele

destinul tau, curat, sublim.

Stiam ce clipe te asteapta:

unde-ai sa calci, ce ai sa faci...

Vedeam a vietii tale treapta

Cum urci cu fiecare fapta... 

sau cazi.

Si ai sa taci!

Vedeam un zambet si-o culoare

Apoi, o groapa pe-a ta cale.

Vedeam lumina si splendoare

Apoi o rana-adanca, 

mare

Ce creste repede 

si doare...

Vedeam o-ntunecata vale...

Apoi din nou: lumini, splendoare.

Far' sa fii fost deja traite

Stiam ce zile ai la numar:

de cele ce-s de cant lipsite

sau cele cu lacrimi zdrobite...

Dar Te purtam duios pe umar!

Am pus in tine daruri sfinte

Si de Mine-un dor fierbinte...

Printre-acorduri si-armonii

Te-am ales din mii si mii

Doar al Meu pe veci sa fii!

Copilul Meu, ce Te-am nascut

Si din tarana te-am facut

Tesut adanc,

 in chip ciudat-

Cu Mana Mea te-am modelat...

Ti-am dat o inima de carne,

Duh 

si suflet nestemat

Ca din plin din el sa torni

Cantec parfumat...

Pe drumul ce-l strabati prin lume

Tanjesc ca sa ma chemi pe Nume

Sa-Mi povestesti din toate cele

Sa-Mi spui 

de luna si de stele

Sa Ma numesti "Prieten", 

"Tata",

Sa-Mi dai sa-ti car povara toata

Iar inima s-o ai salvata!

Amalgam de flori curate

Chip de lut si suflet viu

Vis si ganduri adunate

Joc de zambete zglobiu,

Maiestrie-n toate cele

Puse-n tine, 

dar divin,

Sa te folosesti de ele

Transformandu-le sublim!

Ti-am pregatit un loc cu Mine

Unde nu-s lacrimi, nici suspine

Unde e pace si splendoare

De orice boala vindecare...

Te iubesc si Te-am iubit!

In palma Mea,

 din veacuri te-am zidit

...pazeste-ti inima mai mult ca tot ce ai...

...si o sa ai cel mai frumos trai!

                                              D.L.R. 2011

Firmituri de inima in vis

"Nu sunt decat un abur ce se-nalta,
Un fir de praf, indragostit de-o stea"

Nu pot sa ma-nteleg pe mine insumi,
caci propriul univers mi-e un mister,
Iar sufletul adanc si plin de vise
E-o taina mare si e efemer...

Nimic din ce era odinioara,
nu a ramas... ci a trecut usor.
Iar gandul ce-l aveam aseara,
Si-a luat cu siguranta astazi zbor.

Nu stiu nimic din ce veni-va maine
Nici azi cum ziua va sfarsi,
dar stiu ca Cel ce mi-e Comoara
Cu siguranta, de viitor se va-ngriji!

Nu e nimic de care sa ma tem in lume,
caci lumea nu-i mai tare decat El!
Iar Dragostea ma poarta sus pe culme
si nu ma lasa, aici, prizonier.

Stiu, viata-i trecatoare,
dar am un suflet vesnic viu,
iar aburul ce azi apare
Zbura-va, maine-n, cer zglobiu.

Isus, esti vesnicul Luceafar
Ce-aprinzi pe cer oricare stea...
In Tine sufletul imi apar,
Ma faci din picur, fulgusor de nea. 

                                            D.L.R.

 ( 25 august 2010- fila de jurnal )

         

Comoara din piept- pentru tine, prietene (S)

Venim bogati pe lume. Comoara o purtam in vase de lut. Cu prima palma peste spate, doctorul ne invata sa plangem. Ca sa ne obisnuim cu el, cu plansul. Doar de murit, murim saraci, oricat de multe lucruri agonisim.

Ce face diferenta? Cand venim pe lume, venim cu o comoara de neimaginat - sufletul. Despre partea imateriala din noi Isus a zis ca este mai valoroasa decat toate bogatiile lumii: "Si ce-i foloseste unui om sa castige toata lumea daca-si pierde sufletul?" ( Marcu 8:36 ) Oare de ce a dat Isus atata valoare sufletului nostru, cand noi purtam de grija mai mult cainelui din cotet decat comorii din piept?

Datorita creativitatii. Un lucru este de valoare datorita omului de valoare care l-a creat. O vioara este valoroasa cand a lucrat-o Stradivarius, o motocicleta cand e facuta de Harley si Davidson, un tablou cand e iscalit de Rembrandt.

Sufletul este opera Marelui Creator, este suflarea Lui, poarta iscalitura Lui, de aceea e valoros. Sufletul e facut de Dumnezeu si e mai valoros decat toti Rembranzii, Stradivariusii la un loc, pentru ca ei sunt creaturi, dar El e vesnic.

Sufletul nostru e valoros pentru ca el nu are duplicate, copii, imitatii. Cu cat un lucru e mai rar, mai putin inseriat, cu atat este mai scump. Din sase miliarde de suflete, ca al tau nu-i nici unul. Esti unic. Si asta ar trebui sa te umple de bucurie si sa-I multumesti Creatorului pentru ingeniozitatea Sa. Trairile tale sunt unice, bucurii si intristari, spaime si nelinisti, extaz si agonie, toate acestea le traiesti ca nimeni altul. Esti irepetabil, esti fara sablon, tipar si serie. Esti unic...

Ceea ce mai da valoare sufletului nostru este trainicia. Toata lumea recunoaste un produs bun dupa cat tine, cat rezista. Ca sufletul nu-i nimic.

Va veni o vreme cand lumea nu va mai fi, timpul nu va mai exista, dar sufletul tau va depasi toate barierele si va fi vesnic, pentru ca e condamnat sa traiasca vesnic. Bucura-te! Prin sufletul tau ai "tinerete fara batranete si viata fara de moarte", pentru ca sufletul tau nu are varsta.

Sa-ti apreciezi sufletul si pentru potentialul sau! Un lucru e scump nu numai pentru ceea ce este, ci si pentru ceea ce va fi. Investitia in el intotdeauna e profitabila.

Dar ceea ce da cel mai mult valoare sufletului este pretul nespus de mare care s-a platit pentru el. Un lucru este considerat valoros, daca se plateste mult pentru el. Pentru sufletul tau Si-a dat Isus sangele, sange mai scump decat toate bogatiile universului. Te-a platit cu greu si pretul a fost nemaiauzit.

Un print de zece ani din India i-a daruit reginei Victoria a II-a un diamant. El este printre primele cinci diamante din lume. Dupa ce a terminat facultatea la Londra, acel print s-a dus la regina si i-a spus: "Va rog sa-mi permiteti sa mai vad si sa mai pun o data mana pe diamantul pe care vi l-am daruit cand eram copil." "De ce?" a intrebat regina. "Pentru ca atunci nu stiam ce valoare are." Poate dupa ce vei citi aceste randuri iti vei privi altfel sufletul.

Pentru el se da batalia intre Dumnezeu si diavol, dar tu alegi cui sa-i incredintezi comoara din piept.

*preluat din "Dulcele sarut al singuratatii" de Vladimir Pustan"

Read more: http://dumnezeuestedragoste.blogspot.com/2009/03/comoara-din-pieptul-tau.html#ixzz2EfswBKtA

Esti crestin?

Sunt oameni mulţi în lumea asta,
Cari stăruiesc în greu păcat.
Ucid şi-njur, sunt răi la suflet,
Şi totuşi de i-ai întreba,
Să spună care li-e credinţa,
Ei îţi răspund uşor, senini,
Pe-un ton de superioritate,
"Fireşte că suntem creştini".

Ehei! De-ar şti sărmanii oameni,
Cât se înşală de amar,
Că nu-s creştini cum nu e gâsca,
Un struţ sau lebădă măcar.
La ei e totul vorbă goală,
Credinţă însă n-au un pic,
De rostul jertfei de pe cruce,
Ei n-au habar, nu ştiu nimic.

De vrei să ştii dacă eşti vrednic,
Să te numeşti al lui Hristos,
Atunci încearcă de răspunde,
Cu NU, la cele de mai jos:
Ţi-e greu să rabzi în sărăcie,
Doar ca dreptăţii să slujeşti,
Când ai putea servi minciuna,
Ca alții, să te-mbogățești?

Ţi-e greu să ierţi pe unul care
Te-a umilit sau ţi-a greşit,
Sau când te ştii un om de seamă
Să nu te-ngâmfi, să fii smerit.
Ţi-e greu să rabzi o nedreptate,
O pagubă sau un afront,
O palmă fără să te superi,
Fără să-ntorci măcar un ghiont.

Ţi-e greu să ocoleşti iubirea,
În cale când o întâlnești,
Doar ca s-asculţi pe Domnul care,
A spus cândva „Să nu pofteşti”.
Ţi-e greu să îţi iubeşti vrăjmaşul,
Să nu-invidiezi pe cel bogat,
Să dai săracului în lipsă,
Şi-atunci când eşti înstrâmtorat?

Ţi-e greu în mijlocul durerii,
În inimă când ai un spin,
Să cânți spre cer un imn de slavă?
Ţi-e greu? Atunci nu eşti creştin.
Dar când în viaţa ta predată,
Din sfântul Nume faci un crez,
Şi nu un titlu pe hârtie,
Înscris cândva la un botez,

Când porţi mereu în amintire,
Jertfirea Lui, adâncu-I chin,
Atunci le faci uşor pe toate,
Şi-ai dreptul să te chemi creştin.

Că nu-i destul să spui din gură,
Ducând o viaţă de păgân,
Purtarea ta doar ea ne spune,
În viaţă cine ţi-e stăpân.
Dacă Isus îţi e Stăpânul,
Fii bun și blând, ca El, smerit,
Goneşte ura și trufia,
Ce pân' acum te-au stăpânit.

Căci dacă-njuri, eşti rău, porţi ură
Zadarnic porţi Numele Său,
Isus de tine se dezice,
Satana e stăpânul tău.
Zadarnic vrei cu acte scrise,
Să dovedeşti că eşti creştin;
De-ai fi creştin, ţi-ai pune viaţa,
În slujba Fiului Divin.

Ai merge tot pe-aceeaşi cale,
Ai împlini al Său Cuvânt,
N-ai duce-o viață-atât de tristă,
N-ai pângări Numele-I sfânt.
A fi creştin, nu-i o hârtie,
Un nume moştenit cândva,
Ci e titlu sfânt şi nobil,
Plătit cu însăşi viaţa Sa,

Plătit cu lacrimi multe, grele,
Cu renunţare, sânge, chin,
Cum a plătit Isus odată
Faci astfel: te numeşti creştin.

Valentin Popovici

Ultima staţie spre fericire

               

  

Ce trăim acum nu e viaţă. Isus când l-a înviat pe Lazăr a zis:  „Eu sunt învierea şi viaţa”. Adică viaţa urmează după înviere. Ce trăim noi acum e o luptă oarbă şi cruntă pentru existenţă. Serviciu, şcoală, pâine, medicamente, copii, maşină defectă, un casetofon, o cafea. Şi iarăşi: luni, marţi, miercuri, sâmbătă, duminică la Biserică. Visăm la concediu, la vacanţă, dar avem tot mai puţin timp. Suntem mai reci, mai indiferenţi, mai egoişti. Fiecare în cochilia lui, cu visuri mărunte, cu refulări zilnice. Iubim narcisist şi în fugă. Ne este frică de propriile sentimente. Cerul are gust de pământ, spitalele sunt pline de bolnavi de cancer, suferinţă, lipsă, sărăcie a minţii, a sufletului şi buzunarului. Ne-am risipit prin toată lumea, am vrut să ne fie mai bine şi la mulţi ne este. Dar sufletele au rămas tot pustii, am luat cu noi şi nepăsarea, egoismul, tristeţea, gelozia, neiubirea.

                Trenul vieţii ne poartă cu viteză spre ultima staţie. Suntem mai aproape de sfârşitul tuturor lucrurilor decât am fost vreodată. De aceea, acum, a te preocupa de mărunţişuri este o nebunie iar a căuta fericirea pe pământ este moarte sigură. Fericirea nu atârnă de împrejurări. Fericirea are de-a face cu Dumnezeu care e invariabil aşezat la capătul de linie al vieţii noastre.

                Va trece şi iarna. De fapt, vor trece toate. Cine iubeşte viaţa aceasta o va pierde pe cealaltă. Priviţi spre oameni şi veţi vedea necazuri mai mari ca ale voastre. Priviţi spre pământ şi veţi vedea că nimic bun nu poate să vă ofere. Priviţi spre cer şi veţi vedea că dincolo de stele e ceva ce-aţi visat şi mult mai mult.

Pământul e ultima staţie spre fericire.
 Vladimir Pustan