splendoarea din vale

...suntem mai des jos in vale, decat sus pe culme, in timpul calatoriei noastre spre cer. Intotdeauna am avut imaginea unor dealuri in ce priveste viata- mereu urcusuri si coborasuri. Ce greu ajungem sus, in varf, si ce repede plonjam jos, in vale.
Insa, mi-am dat seama ca prea putin stam sa privim splendoarea din vale, preocupati de gandul urcusului. In vale, totul este mai intunecat si sinistru, dar de acolo se vede mai bine cerul. Iosif, cand a fost aruncat in pestera inainte de vanzarea lui, avea o singura gaura pe unde intra lumina...si aceea dadea in sus, spre cer. Acolo, in vale avea parte de cel mai frumos peisaj. La fel si Daniel, in groapa cu lei.
In Psalmul 84:5-7 scrie: "Ferice de cei ce-si pun taria in Tine, in a caror inima locuieste increderea. Cand strabat acestia Valea plangerii, o prefac intr-un loc plin de izvoare... Ei merg din putere in putere!"

Aceste versete sunt pentru toti cei ce azi sunt in vale... Peisajul de aici e unic... Doar de jos, din vale, privirea noastra este ridicata in sus.
Ramaneti tari!

Privesc spre ceruri zi de zi... Cattalin si Ramona Lup

tu si facebook-ul

Mai bine iti cunosc universul interior citindu-ti profilul facebook, decat atunci cand vorbim fata in fata...! (WRONG!!!)

Imi dau seama, pe zi ce trece, ca viata nu va fi niciodata asa cum credem noi ca este, a fost sau macar va fi. In realitate, viata e mult mai dura decat orice material ce exprima duritatea in aceasta lume.

E singura care nu-ti acorda din propria vointa o a doua sansa, e cea care nu tine cont de parerile sau sentimentele tale si care nu sta sa se gandeasca la consecinte. Viata e simpla si e asa cum e.

Niciodata nu are aceeasi forma. Pentru fiecare persoana are alta versiune si nu iti ofera decat doua posibilitati: ori o alegi pe cea care il insoteste pe Creatorul ei, ori o alegi pe cea insotita de Distrugatorul ei. Insa, nici una, nici alta nu te va scuti de durere. Nici una nu va evita sa te loveasca acolo unde te doare mai tare, acolo unde esti slab si cazi usor. Nici una…

Numai ca, slava Domnului ca intre cele doua exista un …”DAR”.

Cea condusa de Creator ofera alinare cand viata te loveste cu durere, te intareste atunci cand esti slab si te inalta atunci cand te simti jos. Cealalta nu, ci din contra, insusi numele conducatorului iti arata rezultatul, si anume distrugerea totala.

Dumnezeu nu te scuteste de Scoala durerii, a descurajarii si a suferintei, in schimb El va oferi mereu solutii si “porti de iesire” cand nu mai esti in stare sa le vezi sau sa le gasesti de unul singur, pentru ca esti prea salb… Mult prea slab si orb fara El.

E adevarat ca nu conteaza ce cred altii despre tine, ci doar ceea ce crezi tu si Dumnezeu, dar cum ramane atunci cu impactul tau asupra lor? Consider ca trebuie sa tii cont si de parerile lor, altfe cum te corectezi?... Ai nevoie de o viziune in viata, dar asigurate ca e destul de dezvoltata si matura, astfel incat sa nu fii ingust in gandire.

Accept corectarea, dar oare de ce cei mai multi prefera sa corecteze decat sa se lase corectati?...

Nu imi dau seama si nu am reusit sa inteleg fenomenul ireversibil al intelegerii. Imi sta in fire sa fiu mai rece, mai introvertita si directa, dar inteleg si accept personalitatea. Mai am de lucru,desigur, la multe aspecte, dar oare de ce oamenilor le e atat de greu sa inteleaga alte personae diferite de ei?

De ce nu intelegeti ca nu e nimeni la fel si sufletul, in esenta lui, e atat de vulnerabil, indiferent de cutia in care e ascuns? De ce sunteti atat de orbi la micile detalii ce contureaza afectiunea, dragostea si protectia? De ce aveti asteptari asa de mari de la oamenii la fel de slabi, ca si voi?

Ofera, daca vrei sa primesti.

Deschide ochii la micile aprecieri si gesturi. Nu te zgarci. Nu deveni avar si insetat dupa mai mult.

Valoarea zace in cutiutele mici si simple, aparent neinsemnate, nu in lazile mari si frumos impopotonate.

Daca am incerca sa auzim povestea fiecarei priviri... am descoperi limpezimea dulce a fiecarei lacrimi.

Nu vreau decat sa fac un legamant solemn cu tacerea si cu frumusetea simplitatii. Poate daca ma imprietenesc mai mult cu ele, voi iesi mai bogata decat din aglomeratia expresiilor frumoase si a lucrurilor extravagante.

Vreau sa invat tacand si sa ma zdrobeasca soapta Lui.

Am nevoie de o departajare de mine insumi. Ma leapad de dorintele si visele mele si pornesc spre vaile altor suflete. Eu ma retrag. Vreau sa devin tot mai mica pentru ca Cel ce e Fauritorul frumosului sa creasca in mine. Si sa creasca si Dragostea.

Ma asteapta multe esecuri … Dar am ales viata cu El. Asta inseamna ca nu conteaza ca sunt cazuta, atata timp cat incerc sa adun ce e pe jos, in timp ce ma ridic. Nu ma voi alege cu sufletul gol.

Faceti si voi la fel ca El… Si schimbarea din jurul vostru, de care aveti nevoie, se va intampla miraculous.

Conferinta Nationala a Femeilor

"...Am fost chemate in slujba unui VIS!
Care vis?... Visul nostru este implinirea VISULUI SAU, acela de a-si zidi o Imparatie care va dainui in veci! Iar noi, am fost chemate sa fim parte la aceasta mareata lucrare, aceea de a face ucenici, de a transmite mai departe mostenirea ce o avem in si prin El. Visul Lui este o Imparatie care sa domneasca...impreuna cu noi, iar visul nostru este El- Imparatul!
Psalm. 68:11 `Un cuvant spune Domnul si femeilor aducatoare de vesti bune sunt o mare ostire!"
Asa sa ne ajute Dumnezeu!"

Lidia Schiopu

Coordonator national EBE lucrarea femeilor

In cadrul conferintei, surorile au studiat din Scriptura despre eul fals si eul adevarat, dobandirea perspectivei crestine, lucrarea cu femeile, darul ospitalitatii,au ascultat marturii si ai avut partasie in grup. S-au imbarbatat prin Cuvant si s-au bucurat in Imparatul.

Iata cateva ganduri:

• in relatia cu Isus nu sunt scurtaturi, ci doar timp mult.
• slujeste pe Dumnezeu dezinteresat
• nu poti supravietui spiritual daca nu citesti Cuvantul
• ospitalitatea izvoraste in inima unei persoane care a invatat sa fie o buna gazda a sufletului
• lucrarea cu femeile este esentiala si biblica. Tit recomanda femeilor mai in varsta sa invete si sa incurajeze pe femeile mai tinere
• eul fals este masca pe care o port. Este convingerea ca valoarea mea depinde de ceea ce am sau de ceea ce gandesc altii despre mine.
• eul meu adevarat este strans legat de intelegerea faptului ca sunt o persoana pe care Dumnezeu a creat-o si a adus-o in existenta prin dragostea Lui.

"Nu-ti consuma visele pamantesti in locul celor ceresti! Vulpiile mici fura frumusetea intregii vii...!"

In orice lucru declara: DUMNEZEU E TARIA MEA!
...si El iti va fi...!

wet dream

... au inceput ploile...

Picaturi mari de vis au inceput sa se prelinga pe umbrela inimii mele, iar mintea mea am pierdut-o undeva printre norii fumurii... Poate e la o poveste cu Soarele.
Azi am luat noi decizii dupa ce mi-am privit ochii sufletului in limpezimea ploii. Trebuie sa ma las zdrobita mai mult! Trebuie si VREAU sa fiu transformata mai mult decat pana acum si sa LUPT!!! Sa lupt cu firea mea si sa devin tot mai mica... Iar El, mai Mare! Eu tot mai mica, mica, iar El sa fie proslavit prin mine.

Sunt ostenita. Imi iau umbrela si plec in ploaia de vise colorate...

Cea mai mare minciuna a diavolului ce impiedica regenerarea si mantuirea omului:
... "esti atat de inlantuit in pacate incat nu mai poti fii salvat. Daca vrei sa repari o greseala, trebuie sa le repari pe toate si nu esti in stare. Nici tu nu te poti ierta pe tine de ceea ce ai facut, atuci cum poate Dumnezeu?!?"

Ce har sa poti sa crezi... Sangele lui Isus ne iarta de orice pacat! Dragostea Lui e atat de mare si de profunda, atat de sincera si adevarata, incat ne e prea greu sa credem ca ar exista asa ceva.

"EVERYTHING in Spiritual Life is a FIGHT! YOU HAVE TO FIGHT!!!"- Paul Washer, 2010

"If you have been born again, you have become such a high beeing and such exalting, that the low things of this world cannot please you because you are above them. If you lose everthing in this world, it will not hurt you, because you are a new creature, created for things above."

Paul Washer- Bucharest, 2010

Cand eram mica, imi placea sa ma joc imaginandu-mi ca sunt mare si am responsabilitati vrednice, cum ar fi gatitul, copiii, gradinuta... Numai ca acum cand am ajuns mare, tanjesc dupa jocul imaginar si gandul copilariei.

Realizez ca timpul trece doar privind efectele lui, atat. Nu-mi dau seama cand trage lacom de fiinta mea ca sa cresc, nici cand imi micsoreaza lumea visului sau imi ingusteaza imaginatia. In schimb, imi umple pivnita inimii cu ingrijorarile responsabilitatilor, se chinuie sa daltuiasca statui ale lucrurilor fara importanta si imi ocupa camara mintii cu raceala, ganduri dure si rafturi intregi cu "to do list"...

Nu mai vreau nimic decat sa fiu copil... Sa imi julesc genunchii dupa trantele cu bicicleta, sa ma joc "7 pietre", sa alerg dupa pisici cu pistolu de apa si sa adorm la cantecul lin al mamei, purtata, mai apoi, in adancimea visurilor curate si neintinate.

Mi-e dor... Si inca cum...

Cuvinte care ne uimesc si ne impresioneza…

Ne arata gradul de inteligenta, darul si frumusetea unora de a-si arata iscusinta in relatarea gandurilor personale, a unor adevaruri. Tind sa cred ca acest act, actul de a scrie, (care, bineinteles implica o multitudine de trairi si emotii) in esenta, nu este si nu a fost niciodata atat de profund pe cat este descris prin toate legile scrierii: combinatii, comparatii, sudari, jocuri si jongleuri. Ideea ta, care nu este decat un alt rezultat al altor mii de idei legate in lant si trase in nestiinta, are un efect fascinant: o noua combinatie care aproape fiecare inima o primeste diferit.

Te uiti la rezultat satisfacut, aproape onorat pentru ca, in cazul cel mai bun, chiar ai simtit si ai indurat minute grele pentru acele randuri. Cateodata pot fi foarte putine. Astept ziua in care cineva va scrie si despre mine. Ma simt destul de neinsemnata ca ceva din mine sa trezeasca in inima cuiva acel strigat dement ce te impinge sa cauti un pix si o foaie sau un simplu indemn pasnic de a descrie ceva placut. Dar poate intr-o zi,chiar cand banalitatea isi spune cuvantul, ai sa ma surprinzi. Atunci pot fi sudari, ,jocuri sau jongleuri... nu conteaza ca sunt cuvinte, ele vor fi despre mine.

(l.d)

In timp ce soseaua fugea repede de sub picioarele mele, priveam uimita la padurile de pe dealurile Romaniei noastre dodoloate. Nu le gaseam nici un cusur... Pareau sihastre pe campiile indepartate, dar de fapt, se aveau una pe alta. Erau imbracate decent, in sute de nuante de verde, bogate in frumusete si tacute. Le gaseam tare misterioase si m-am gandit ca asa ar trebui sa fie o femeie: tacuta, decent imbracata, tainica si bogata in frumusete. Orice barbat sa doreasca sa o cucereasca si dornic sa afle ce se ascunde dincolo de aparentele fatadei...

Am incercat sa ma gandesc la ceva urat creat de Tata, dar nu am gasit nimic, in afara de om. Si cand mi s-a intrezarit acest gand, de fapt m-am gandit la degradarea lui din cauza pacatului, nu la aspect. Cred si sunt sigura ca Adam si Eva au fost tare frumosi. Tare drag ii era lui Tata sa stea la taclale cu ei in racoarea diminetii.
Mi-o imaginez pe Eva inconjurata de aura puritatii ei si pe Adam curtenitor cum statea langa ea. Nu aveau nici un cusur. Erau perfecti, iar atmosfera dragostei desavarsea peisajul. Nu trebuia nimic schimbat pentru ca totul era perfect. Numai ca tot ce e frumos dureaza putin...

Chiar daca Paradisul a fost pierdut, el ne asteapta intr-o noua forma. Il vad pe Dumnezeu Nerabdator, asteptand cu bratele deschise la Poarta, ca tatal ce isi astepta fiul risipitor. Oh, ce mult astept acea eterna imbratisare in care ma voi lasa mangaiata de Mainile Lui gaurite de pacatele mele... Imi e prea dor de Tata sa nu plang...

Azi m-am hotarat sa fiu o padure deasa. Cine-i viteaz, are dreptul sa se aventureze printre copacii infrunziti. Cine stie... poate descopera o pasune inflorita si un rau cu apa limpede si rece...
Si ca sa nu uit... sunt sigura ca vor fi si multe papadii... Le ador! Asa simple cum sunt ele, mi-au dat o lectie de viata: floarea lor galbejita nu traieste mult, ci doar primavara cateva saptamani. Numai ca, atunci cand se trec, isi transforma aura in mici smocuri pufoase ce se las purtate de vant incolo si-n coace, dansand jucause spre cer. Si care e lectia?
Ei bine, asa e si omul. Nu traieste mult, chiar daca asa i se pare. Numai ca dupa ce va fi sa expire anotimpul meu, vreau sa las in urma mea mici smocuri de amintiri care sa calauzeasca oamenii spre cer...

Si-asa am sa trec ca iarba... Sau poate ca aburul. Prefer sa fiu o papadie...

In seara asta, in sfarsit nu a mai batut vantul.
In sfarsit m-am putut bucura de linistea noptii fara a mai auzi cantecul frunzelor si a crengilor, ci doar susurul bland al stelelor.
Mi s-a parut ca in seara aceasta nu e nici un anotimp afara... E liniste si cald. Pomii nu sunt infrunziti, dar nici goi, iar greierii au inceput sa cante. Luna se pastreaza in taina pentru mire, iar pasarile au adormit. In parcuri miroase a iarba proaspat taiata si florile se pleaca sfioase inaintea boltei invelite in negura sclipicioasa a stelelor.

...doar oamenii, cu mintea impanzita de ganduri rele, se strecoara indrazneti in colturi intunecoase si infaptuiesc fapte rusinoase, vrednice de a fi ocarate. Am inteles mai clar, in seara asta, de ce mintile intunecate nu savarsesc fapte negre la lumina felinarului din parc, ci cauta cea mai retrasa banca dintre boscheti- ei nu sunt fii ai zilei, ci fii ai noptii. Stia fratele Pavel la ce ne indeamna cu atata ardoare: "sa traim frumos, ca-n timpul zilei. Voi toti sunteti fii ai luminii si fii ai zilei. Noi nu suntem ai noptii, nici ai intunericului" (1 Tes.5:5).

Imi placea mai mult orasul cand era inghetat de gerul iernii. Pare-mi-se, era inghetat si pacatu, dar cum a dat soarele, au inceput sa se inmulteasca pacatele odata cu terasele aliniate pe centru. Fustele s-au scurtat si oamenii s-au ingustat. Acum casele sunt goale si terasele pline. Manelele se-aud la maxim si da aerului o nota ieftina...

Nu mai e mult si vine vara.
Imi doresc sa plec toata vacanta la munte, departe de galagia murdara a orasului si de poluarea cu pacatul a stratului de ozon. Ma retrag in tacere, aproape de cer si-aproape de El.
Spectacolul celest e mai interesant decat orice spectacol pamantesc...
Cu ochii inchisi la lume si cu inima deschisa spre El, visul meu pare mai real.
... cine stie cat va tacea vantul? Profit de liniste si adorm.

no balance

Spuneam odata ca fiecare zi e atat de diferita precum sunt anotimpurile de diferite. Nimic nu este la fel de stabil ca instabilitatea. Nici un fenomen nu se intampla mai des precum fenomenul schimbarii.
Vad cum de la minut la minut nimic nu ramane la fel: incertitudinile de transforma in certitudini, zambetul se transforma in plans, bucuria in manie sau linistea in zgomot. Nu gasesc nici un echilibru in circumstantele vietii. Asa sunt si eu... Diferita. Diferita in fiecare zi.
Sa zicem ca ieri eram zbuciumata si framantata, iar azi... iata-ma stand intr-o armonie perfecta a mirosului de ceai indian, inconjurata de carti si muzica, cercetandu-ma in pace.

Viata e o lupta continua in gasirea echilibrului, fie el spiritual, fizic, material sau sentimental. Si nu stiu daca a existat pe pamant o persoana mai echilibrata ca Isus. Lumea incearca sa ajunga pe linia de plutire, se lupta sa ajunga la convingerea ca detin controlul, la sentimentul de siguranta, dar atunci cand ai impresia ca ai agatat bine colacul de salvare, ca esti in siguranta, ca totul e O.K., un alt val vine si te scufunda mai jos decat ai fost, mai in adanc, intr-o negura mai mare si intr-un mediu necunoscut... Si te sufoci de viu in problemele si incertitudinile lumii.

Toate astea ma fac sa ma gandesc la sufletul chinuit al lui Petru, inainte de a-l descoperi pe Isus in toata splendoarea si maretia Lui. El e exemplul meu ideal cand e vorba de inechilibru, de incertitudini, de schimbare in convingeri si comprtament, de excursiile lui din "vale", pe "culmi", apoi din nou in "vale"... Dar...
Cand barca se clatina pe valurile marii, in mijlocul furtunii, Cel care l-a provocat pe Petru ca sa paseasca pe o mare miscatoare pentru a experimenta echilibrul in toata perfectiunea lui, a fost Isus, Salvatorul lui Petru. Cu privirea atintita la "Colacul de Salvare" a sufletului, Petru a pasit pe mare, iar apa miscatoare s-a transformat in pilonul de sustinere a trupului lui.

Suntem cazuti la pamant, dar nu invinsi. Slabi, dar nu morti.
Comandantul e inca in control si El ne da puterea sa ne ridicam. Doar El, asemeni lui Petru, ramane Salvatorul nostru, al meu!
...El e sursa inepuizabila a echilibrului in mijlocul dezechilirului.

Ramaneti tari in El!

"OMUL este o creatura decazuta, total depravata, moarta spiritual, corupta moral, iubitoare de pacat, dispretuitoare de Dumnezeu. In insasi esenta fiintei sale este intr-atat de opusa lui Dumnezeu ca insasi diavolul. El nu se poate schimba si nici nu are aceasta dorinta, el iubeste minciuna si va face totul in puterea sa, ca sa restranga si sa suprime orice adevar despre Dumnezeu. Cu cat stie mai mult de Dumnezeu, cu atat Il uraste pentru ca Dumnezeu este drept, iar el este rau.

SALVAREA nu este doar o neinsemnata si plapanda decizie umana- este lucrarea SUPRANATURALA a lui Dumnezeu.

De ce ne-a salvat Dumnezeu?

Nu a vazut nici o valoare inerenta in tine, nu are legatura cu persoana ta, singurul lucru ce l-ai fi putut motiva pe un Dumnezeu sfant si drept sa faca este sa condamne sufletul tau in cel mai adanc loc al iadului.
El te-a salvat pentru gloria Lui, a facut-o pentru Numele Lui, pentru demonstarea propriei Sale puteri. Pentru ca El este Dragoste, nu datorita vreunei calitati gasite in creatie, ci pentru ca El salveaza."

Ezechiel 36:22, 23, 25, 26

"...Nu din pricina voastra fac aceste lucruri, ci din pricina Numelui Meu celui sfant, pe care l-ati pangarit printre neamurile la care ati mers.
De aceea voi sfinti Numele Meu cel mare, care a fost pangarit printre neamuri... si neamurile vor cunoaste ca Eu sunt Domnul!...
Va voi stropi cu apa curata si veti fi curatiti; va voi curati de toate spurcaciunile voastre si de toti idolii vostri.
Va voi da o inima noua si voi pune in voi un duh nou; voi scoate din trupul vostru inima de piatra si va voi da o inima de carne."

Iata ...CE HAR si ce onoare sa fim ALESi de El si SALVATI prin jertfa Lui!

Noi nu meritam... Dar El a facut-o!!!

Vantul primavaratic a inceput deja sa scuture copacii de petale. E un vant aspru ce suiera prelung in mintea si inima mea. Nu stii niciodata ce aduce... fie va aduce nori care acopera soarele, fie ii va alunga de langa soare.

Incerc sa imi dau seama daca noi trecem pe langa timp sau timpul trece pe langa noi. De fapt, incep sa cred tot mai mult ca timpul e doar o simpla definitie a vietii desarte de pe pamant. El nu exista. El e doar inceputul spre un nou inceput, fara sfarsit. Eu cred ca noi doar gustam o felie din vesnicie. Am fost creati pe pamant pentru un timp. Am fost creati ca acest timp sa fie folosit la implinirea unui plan. Acest plan are un scop precis si un rezultat dramatic de diferit, rezultat ce depinde in totalitate de noi. Noi alegem cum sa trecem prin timp. Fie alegem sa cunoatem pe Cel ce ne-a intocmit rarunchii, fie alegem sa Ii cunoastem dusmanul, iar in functie de alegerea noastra, ne decidem sederea noastra dincolo de moarte. O vesnica sedere.
Suntem invaluiti de vantul mediocritatii si tindem spre superficialitate. Libertinismul religios e un obisnuit fenomen in bisericile noastre. Falsul spiritualism si inselarea de catre noi insine ca o ducem bine, ne induce in eroare si intr-o dulce amorteala ce duce la nimic.
Trebuie sa ne hotaram odata pentru todeauna: fie alegem sa fim reci, fie in clocot, pentru ca cei caldicei vor fi scuipati afara si condamnati crudelor cuvinte "Plecati de la Mine, caci nu va cunosc" ale Dumnezeului Atotputernic.
Crestinismul din ziua de azi a adormit adanc in cuvintele Bibliei si hiberneaza acolo, prafuit, fara ca inimile sarace in Duh sa se hraneasca cu ele. De ce atata mediocritate? De ce atata ratacire?
Aleg sa i-au in mana carpa smereniei, sa imi pun pe cap naframa recunoasterii si sa imi ung sufletul cu mireasma pocaintei, apoi sa deschid Cartea Vietii si sa ma hranesc cu slovele ce imi vor deschide ochii spre Adevar.

Visul meu suprem e unul singur: ca acolo unde e comoara mea, sa fie si inima mea... Iar comoara mea e Unul Singur- Isus Hristos, Tatal meu.

Ma lupt ca vorbele sa-mi fie fapte.

"Du-ma departe, cowboy,
Mai aproape de cer si mai aproape de tine."

(D.C.)

"Cea mai mare piedica in implinirea viselor noastre este sinele fals care uraste tainele... taina este esentiala pentru orice aventura."

"Miturile sunt povesti care ne pun in fata a ceva trascendent si vesnic."

(Richard Hein)

"De ce multi dintre noi ne pierdem undeva intre ´a fost odata ca niciodata´ si ´fericiti pana la adanci batraneti´? De ce pare visul atat de greu de atins, disparandu-ne din cale pe masura ce il descoperim?"

(J.E.)

...un prim gand

Nu stiu de ce, nu stiu cand sau cum am ajuns eu sa scriu pe blog, dar, iata-ma. Desi gandurile imi sunt blocate si cuvintele parca stau gata sa fie scuipate afara, degetele tasteaza jucause fara a stii care va fi rezultatul final.

Afara e primavara. Zilele sunt la fel de diferite precum anotimpurile. Multi adora primavara pentru ca, spun ei, natura isi revine din mortaciunea iernii, si spera ca si sufletul lor isi va reveni dupa o amorteala rece. Dar nu stiu cati au, intr-adevar, biruinta acestei lupte.
Oricum, odata cu inmugurirea pomilor, in inimile multora inmuguresc noi vise si incercam sa le udam radacina, ca mai apoi, sa infloreasca. Deseori apar, insa, furtunile ce scutura fiecare gand, fiecare speranta si fiecare vis. Ceea ce am incercat sa construim in timp indelungat, deodata, pare spulberat. Ei bine, un lucru am invatat de cand m-am angajat in gradinaritul viselor: un adevarat visator nu se da batut de la orice ploicica. Adevaratele furtuni intaresc viziunea si scot din ea esenta statorniciei.

Acest blog e pentru adevaratii visatori cu viziuni sanatoase si vise indraznete. Orice visator e un luptator. Pe frontul acesta ne inarmam cu Credinta si ne antrenam cu Rabdarea pentru a obtine Biruinta. Si nu oricine ramane in picioare in lupta aceasta...Ci doar cel ce asculta cu atentie ordinele Fauritorului de vise si care e Comandantul plutonului- Dumnezeu.

Asadar, soldati, stati drepti si priviti in sus... Visul e pe cale sa se implineasca!