Am uitat de atâtea ori să-i
mulţumesc lui Dumnezeu că nu-mi dă tot ce-i cer, am uitat şi să mă
raportez corect la tăcerea Sa, mai ales că am predicat de atâtea ori că
tăcerea lui Dumnezeu nu înseamnă totdeauna „Nu”, ci poate „Nu acum” sau
poate „eşti copil încă”...
Am uitat prea repede ca lucrurile marunte de fiecare zi fac viata mai frumoasa. Ma streseaza exact lucrurile care ar trebui sa ma faca seara sa fac flotari de bucurie. Incaruntesc asteptand lucruri grozave, experiente uimitoare, un zbor pe luna si nu vad ca liliacul din fata casei a inflorit a doua oara.
Am uitat cu usurinta ca Dumnezeu n-a facut totul intr-o zi, deci ce m-ar face pe mine sa cred ca eu pot?
Ajunge zilei necazul si frumusetea ei, aceasta e ziua pe care a facut-o Domnul si
de cine sa ne fie teama cand stim ca Domnul e de partea noastra?
Bucurati-va prieteni la gandul ca nu veti reusi sa terminati totul in viata aceasta. O sa continue lucrarea copiii vostri, dar pana atunci munciti credinciosi in via Domnului!
Am uitat ca dragostea, nu timpul vindeca ranile si de aceea iubiti. Nimeni nu a murit de inima rea fiindca a iubit prea mult.
Nu veti schimba oamenii, dar puteti sa-i iubiti, pentru ca nimeni nu-i perfect atata timp cat nu-l iubesti!
Am uitat sa zambesc la orice persoana cunoscuta si asta ma face cel mai nefericit. Asta nu costa
si totusi n-o mai fac ca altadata.
Si ce ma doare cel mai tare e ca nu-mi aduc aminte de tot ceea ce am uitat...
Vladimir Pustan
