Cu optimism, despre viata

Cunoscusem o doamnă ce la 39 de ani a aflat că are cancer. Şi-a sărutat soţul şi copilul, apoi s-a dus şi s-a spânzurat în garaj. La două zile după înmormântare i-au venit ultimele analize ce-au dovedit că fusese doar o alarmă falsă. Fusese perfect sănătoasă. Viaţa e formată din bucăţi ce fiecare în parte nu spune mare lucru, dar nici puse împreună nu dau imaginea unui întreg inteligibil.
 Dumnezeu e făcut vinovat pentru umorul Său negru mai ales atunci când lucrurile imposibil de înţeles ni se întâmplă nouă. Ştim că Dumnezeu râde uneori de oameni, dar niciodată când aceştia se împiedică.

Sunt un calvinist moderat pentru că sunt român şi orice român e calvinist din naştere dacă predestinarea o înţelegem ca şi fatalitate. Ştim că toate lucrurile lucrează spre bine, dar această idee optimistă e împuşcată în ceafă când citim mai departe în Romani că lucrurile lucrează spre binele doar a celor ce iubesc pe Dumnezeu.

Viaţa o trăim pentru că merită trăită fără să ne întrebăm cât de rentabilă e trăirea asta. Slăbiciunea creştinismului e promisiunea doar a unei vieţi viitoare luminoase şi până atunci trebuie să îndurăm ca ceilalţi taxe, impozite, chimioterapie, politicieni, gripă porcină, decepţii în iubire. Şi noi va trebui să ne lăsăm în cimitire pe cei dragi şi să trăim din salarii mizerabile şi pensii de comă. Viaţa de creştin e frumoasă şi dacă n-ar avea ca finalitate cerul, s-ar merita să trăim frumos şi dacă n-ar exista Dumnezeu, doar pentru autoportretul din oglinda de la baie ce arată ochi senini şi frunte fără riduri.

De omorât, te omori nu numai când te arunci în faţa acceleratului, ci şi atunci când nu mai ai visuri, idealuri şi lupte. Când nu mai speri, când nu mai numeri stelele ce cad, când nu mai plângi şi nu mai râzi, când te plictiseşti ore întregi în faţa calculatorului, când nu te mai mişcă durerea celuilalt.
De aceea trăiţi, nu cum zicea domnul Băsescu, bine, ci pur şi simplu trăiţi zilele ce v-au mai rămas.
 

V l a d i m i r  P u s t a n