Drumul spre Waterloo

Editorial Vladimir Pustan

        Spunea un laureat al premiului Nobel că fiecare om ajunge până la urmă la Waterloo-ul său.

        Probabil că se referea la un loc unde te înving alții sau împrejurările… Eu cred că fiecare dintre noi purtăm în interior Waterloo-ul.

        Eşti învins atunci când nu mai crezi, pentru că necredința te face slab în fața asprimii destinului. Ești ca Freddy Mercury după ce a fost diagnosticat cu HIV, în luptă cu gripa.

       Eşti învins atunci când nu mai speri. Dacă credinţa e în inimă, speranţa e în minte. Viaţa devine insuportabilă şi de aceea speranţa a fost singurul lucru bun în cutia Pandorei. Fără ea am fi o lume de sinucigaşi.

       Eşti învins atunci când nu mai visezi. Atunci când amintirile ţi-s mai mari decât visurile… Fără vis viaţa e o continuă înmormântare în care pâinea se transformă într-o colivă zilnică. Visul te eliberează de cotidian. Facturi, ziua de luni, spitalul, soacra, magazinul din colţ…

       Eşti învins atunci când nu mai râzi. O zi pierdută când n-ai râs sănătos. Sunt mulți ce-mi spun că nu pot râde. Le-am spus să încerce la început să râdă de ei înşişi. Apoi le va fi uşor să râdă de cei din campania electorală.

       Ești învins atunci când nu mai iubești… Când ai iubit și nu mai poţi iubi, când n-ai iubit niciodată, când te-ai iubit numai pe tine, când iubeşti măsurat, adică doar cât eşti iubit.

       Ești învins atunci când Waterloo ţi-a devenit un loc în care-ţi petreci vacanţele… Acolo e câmp de luptă, iar învinşii ies din istorie pe uşa din dos… Înfruntă-ţi  chiar şi posibilitatea înfrângerii. Poţi pierde ceva bătălii dar nu-i o tragedie câtă vreme n-ai pierdut războiul.