Somnul.
Nu acasă, nu pe sofa sau laviţă. Ci... în biserică! Marea problemă a
creştinismului nost' de toate zilele. De la corintenii Apostulului Pavel
şi până azi Moş Ene tot vine pe la genele bisericii. Trimis de dracu',
evident. Fraţi care dorm. Surori care cască. Nu aud, nu văd.
Plictiseală. Corvoadă... Cum să evităm flagelul aţâpirii? Ce măsuri, ce
predici, ce cântări? Ce alte soluţii?
Creştinul
şi Încrezătorul din "Călătoria pelegrinului" lui Bunnyan, în timp ce
înaintau spre Oraşul Ceresc se întreabă: "Ca să prevenim somnolenţa
trebuie să vorbim despre ceva înălţător". "Şi de unde să începem?",
întrebă creştinul "."De unde a început Dumnezeu cu noi". Apoi, au cântat
plini de fericire.
Dacă
dorim să nu ne punem scobitori la ochi întâi trebuie să privim spre El.
Spre Hristos. El nu doarme nici nu dormitează. Căci veghează pe
"Israel". Pe sfinţi. Adu-ţi aminte că te vede! Dacă ne aducem aminte că
mergem spre ceruri nu vom adormi la marginea drumului. Nimeni nu a fost
încununat după o bucată de drum alergat. Ci după finiş. Dacă ne gândim
că diavolul e mereu pe urmele noastre, că iadul ne suflă în ceafă, nu
vom fi cuprinşi de moleşeală. Focul său e pârjolitor, nimeni nu poate
face plajă în apropiere. Şi nici să doarmă ca un câine sub căruţă. Dacă
dorim să fim martorii Răstignitului de la Golgota, nu vom trăi cu scop
să cucerim pământul. Dumnezeu nu l-a creat să ni-l dea definitiv. Pentru
că într-o zi şi Terra se va trece. Cuceririle telurice sunt oboseala
noastră. Cucerirea Cerului a fost osteneala Lui! E odihna Lui... Dacă
vom sta lângă Cruce nu avem cum să nu-i auzim ciocanele. Fiecare piron
bătut e păcatul nostru. În fiecare strop de sânge suntem noi.
Isus.
Cer. Diavol. Iad. Golgota. Păcat. Lumea. Eu. Undeva a început Dumnezeu
cu noi. Să nu uităm niciodată cine am fost. Nici cine suntem! Fiţi mai
iscusiţi caa şoferii iadului. E prăpăstios drumul. Nu alergaţi cu ochii
închişi!
Nicolae Geantă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu